„De acum încolo, numai de acolo iau jucători”. Becali confirmă informația PlaySport. Ce transfer vrea să facă. Exclusiv

18 09. 2023, 22:50

Perioada de transferuri din Liga 1 s-a încheiat, dar Becali se gândește în continuare la achiziții.

Gigi își dorește un atacant care să ridice concurența pentru Compagno. I-a cerut finului Vulturar, agentul agreat acum la FCSB, să-i aducă un vârf din Africa de Sud, după cum PlaySport a scris aici.

Într-o intervenție la PlaySport Live, Becali a întărit convingerea că Ngezana e o super lovitură pentru FCSB și a spus că roș-albaștrii vor continua să fie activi pe piața sud-africană.

„Da, vreau atacant din Africa de Sud. Atacant sud-african ortodox. Acolo, 80% sunt ortodocși. De acum încolo numai din Africa de Sud aduc. S-a adaptat mai greu Ngezana, așa e. Dar de când s-a adaptat, zici că e rachetă. Sunt mulțumit de el. E mai greu să poată juca și Chiricheș în locul lui când va reveni”, a spus Becali.

Ngezana, 26 de ani, a ajuns la FCSB în această vară, în schimbul a 600 000 de euro. Anterior, jucase doar pentru Kaizer Chiefs. Ngezana e și internațional sud-african. Are două aparții în echipa națională, ambele în 2018.