Fanii din programul DDB răsuflă ușurați după ultima veste. Suporterii fac eforturi considerabile să o ajute pe Dinamo să obțină licența pentru Liga 1. Suma necesară nu este deloc de neglijat, peste 800.000 de euro, care urma să fie strânsă până la finalul lunii martie. Vestea grozavă a venit în urmă cu puțin timp. DDB primește un ajutor nesperat de la UEFA, în încercarea de a salva clubul.
Fanii erau presați de timp în tentativa lor de a strânge banii necesari obținerii licenței pentru Liga 1. Acum ei pot răsufla ușurați, după ce UEFA a luat o decizie de care se bucură și celelalte echipe din prima ligă. Până la finalul lunii aprilie mai au timp cluburile din Liga 1 să obțină licența pentru sezonul următor. DDB primește un ajutor nesperat de la UEFA, în încercarea de a salva clubul. Despre decizia forului continental a vorbit Emilian Hulubei, președintele AFAN.
UEFA a aprobat ca cluburile să aibă o marjă de 15% datorii, care ar trebui să fie eșalonate până pe 30 iunie. Aceasta s-a aplicat și în cazul licenței pentru campionatul intern, așa că echipele își pot lua licența, dar trebuie să vină cu un plan bine pus la punct de achitare a datoriilor până pe 30 iunie”, a precizat președintele AFAN.
În ceea ce o privește pe Dinamo, clubul din Ștefan cel Mare are mai multe litigii cu foști jucători, de care s-au ocupat mai mult fanii acționari din DDB.
„S-a ajuns la un numitor comun în aceste litigii și clubul Dinamo a mai scăpat de niște datorii. De fiecare dată când intră banii din drepturile TV se rezolvă problemele. Cluburile mai primesc o gură de oxigen când se termină sezonul regular și atunci există posibilitatea de a ajunge la zi cu datoriile pe care le au”, a spus Emilian Hulubei la Pro X.
Fanii din programul DDB au ajuns la un acord cu Cosmin Contra și cu preparatorul fizic Javi Reyes pentru plata restanțelor financiare. Se stinge astfel un litigiu care atârna greu pe umerii fanilor. Dornici să o vadă în continuare pe Dinamo în prima ligă, fanii duc o luptă extraordinară pentru a aduna până la finalul lunii suma de 830.000 de euro necesară pentru obținerea licenței.
Dinamo e pe locul 13, cu 27 de puncte. În etapa a 27-a, „câinii” vor juca luni, 15 martie, de la ora 20:30, pe teren propriu, cu FC Argeș. Alb-roșii își pun mari speranțe în Cupa României, fiind calificați în semifinale. Dacă vor cuceri trofeul, „câinii” vor putea evolua în preliminariile nou-înființatei UEFA Europa Conference League.
Între timp, fanii anunță primele sectoare mari sold out, în ceea ce este considerat meciul salvării lui Dinamo. „Câinii” joacă pe 27 martie, cu Dinamo Kiev, în Ucraina.
Ne apropiem de 13.000 de bilete vândute. Dacă reușim să vindem biletele la MECIUL SALVĂRII, LICENȚA ESTE ASIGURATĂ, pentru că avem soluții pentru a ajunge la suma necesară. TOTUL DEPINDE NUMAI DE NOI!”, scriu cei din Peluza Cătălin Hîldan.