Dayro Moreno ar putea să se retragă de la națională în meciul cu România: „Este cel mai bun marcator din fotbalul columbian!”
Dayro Moreno, golgheterul sezonului în Columbia și cel mai bun marcator din istoria campionatului columbian, ar putea fi convocat pentru meciul amical împotriva României. Partida se va disputa pe 26 martie, pe stadionul Wanda Metropolitano din Madrid.
Dayro Moreno, care a marcat 7 goluri pentru Once Caldas în primele 11 etape din Apertura, a devenit duminică cel mai bun marcator din istoria campionatului columbian, cu 224 de goluri. Această performanță remarcabilă l-a determinat pe Hernan Herrera, antrenorul de la club, să ceară convocarea veteranului la echipa națională a Columbiei.
În cadrul unei conferințe de presă, Herrera a declarat: ”Nestor Lorenzo, te invit să-l convoci! Dayro este cel mai bun marcator din fotbalul columbian, chemați-l la națională, dați-i șansa de a se retrage oficial, o merită pe deplin!”
Dayro Moreno a debutat la prima reprezentativă în martie 2006, a bifat 32 de selecții și 3 goluri, dar ultima dată a fost convocat în 2016. În martie, Columbia joacă două meciuri amicale, cu Spania pe 22 și apoi cu România pe 26. Astfel, Dayro ar putea evolua în meciul de retragere chiar împotriva ”tricolorilor” în cazul în care va fi convocat.
Dayro Moreno marchează pe bandă rulantă în țara natală
Dayro Moreno, care va împlini 39 de ani în septembrie și a jucat pentru echipa lui Gigi Becali între 2008 și 2010, a marcat duminică seara golul care l-a făcut să devină golgheterul numărul 1 din istoria Columbiei. A deschis scorul, printr-o foarfecă senzațională, pentru echipa sa de suflet Once Caldas în 2-1 acasă cu Envigado din prima ligă columbiană și a intrat astfel în istoria fotbalului din țara sa natală.
Clubul Once Caldas a scris despre el: ”Capitán, ídolo, el histórico goleador”, în timp ce suporterii l-au numit ”San Dayro” și ”LegenDayro”.
În cursa pentru doborârea recordului de goluri în Columbia, Dayro Moreno a primit un avertisment clar din partea antrenorului de la Once Caldas. „L-am amenințat cu postul. M-am așezat și i-am spus: ‘Dacă continui să joci doar pentru tine, te scot și nu vei mai fi marcator’. Știu că vrea să fie marcator, ar fi o onoare și pentru noi, dar echipa este pe primul loc”, a declarat Dario Herrera, antrenorul lui Once Caldas.
Dayro Moreno a evoluat pentru ”roș-albaștrii” între 2008 şi 2010. El a reuşit să înscrie 12 goluri în 43 de meciuri disputate în Liga 1 și a fost selecţionat de 33 de ori în naţional Columbiei pentru care a înscris de 3 ori.