Dinamo a intrat într-o nouă eră odată cu preluarea pachetului majoritar al acțiunilor de Andrei Nicolescu și ceilalți investitori care l-au convins pe Dorin Șerdean să cedeze, dar problemele financiare continuă să-și facă simțită prezența. O parte din datorii impun achitarea în regim de urgență, iar sumele nu sunt deloc mici.
Potrivit gsp.ro, noii acționari trebuie să-i vireze cât mai repede posibil contabilei clubului 22.284 lei (aproximativ 4.500 de euro). Este vorba despre creanțe salariale neachitate care nu au putut fi înscrise la masa credală, întrucât au survenit ulterior demarării procedurii de insolvență.
Lor li se adaugă cele două facturi emise de furnizorul de energie electrică, prima în valoare de 89.581,42 lei, cealaltă de 16.152,37 lei. În total, 105.733,79 lei (peste 20.000 de euro), bani pe care „câinii roșii” sunt obligați să-i plătească pentru a stinge aceste datorii.
Sursa citată mai face referire la o sumedenie de alte creanțe curente, născute tot după deschiderea procedurii de insolvență, ceea ce înseamnă că nu pot fi înscrise la masa credală și trebuie să fie achitate de urgență.
În aceeași categorie se află și datoria către fostul antrenor, Dusan Uhrin, care trebuie să primească 12.800 de euro. Acesta a solicitat în instanță demararea procedurii de faliment, pe motiv că administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu, nu i-a răspuns în termen de 60 de zile la cererea de plată pe care a formulat-o.
În ciuda tuturor acestor probleme, Ovidiu Burcă și-a exprimat încrederea că Andrei Nicolescu va contribui la renașterea clubului din Ștefan cel Mare, cum a procedat și la Rapid. Implicarea bunului său prieten în acționariat i-a adus tehnicianului liniștea mult așteptată.
„Mă bucur mult că Andrei a venit alături de noi, nu doar pentru că suntem prieteni. Bine, eu vreau să lămuresc un lucru întâi, când vine vorba de meserie, de profesia mea, nu am prieteni. Dar Andrei este un profesionist extraordinar. Reușita Rapidului i se datorează într-o mare măsură, a proiectului care este acum în prima ligă. Experiența care a acumulat-o acolo, în mediul ăla și cu presiune mare l-a călit și sper că această experiență să o folosească și la Dinamo. Are idei multe și, alături de Vlad, va duce acest club la următorul nivel.
Venirea noilor acționari a liniștit mult lucrurile. Eu din decembrie am încercat să atrag atenția asupra problemelor pentru că, în afară de dificultășile financiare, marea noastră problemă era incertitudinea din club. Mereu apăreau informații că este mai bine faliment, să se pornească din liga a patra. Noi mereu trebuia să ieșim să combatem aceste lucruri”, a declarat Burcă la Dinamo 7/9, emisiune difuzată pe site-ul nostru.