Daniel Pancu a reușit un rezultat mai bun în fața Germaniei pe banca echipei naționalei U20 a României, în comparație cu predecesorul său, Bogdan Lobonț. Acesta din urmă a suferit o adevărată „corecție” în Germania, în octombrie 2021, scor 0-4. Acum, la Arad, această selecționată a țării noastre a suferit doar un 0-1 în fața reprezentativei similare a Germaniei.
Singurul gol al meciului a fost marcat de Wagner în minutul 72, după ce nemții au ratat mai multe ocazii importante. De asemenea, pe final de meci, România a avut șansa de a egala, dar Ovidiu Perianu a trimis puțin peste poartă cu un voleu din marginea careului de 6 metri. Anterior, portarul Noll a intervenit excelent la șutul trimis de Doru Andrei.
În mod evident, este un rezultat mult mai bun decât cel înregistrat de naționala U20 a României în octombrie 2021, în Germania. Atunci, cu Bogdan Lobonț selecționer, „tricolorii” au fost învinși cu scorul de 4-0, tot în cadrul Elite League, o competiție semi-amicală organizată de UEFA la acest nivel de vârstă. Este drept că din această echipă a lui Daniel Pancu fac parte mulți jucători care în vara acestui an au participat la Campionatul European U19.
România U20: 12. Borbei – 2. Pantea, 5. Gergely, 24. Ignat, 14. Amzăr – 6. Perianu, 8. Pandele – 10. I. Stoica, 17. Pănoiu, 7. Andronache – 9. Suciu
Rezerve: 1. Sava, 23. Mitrovic, 3. Mitran, 4. Buța, 11. Mustacă, 15. Ciuciulete, 16. Iancu. 18. N. Popescu, 19. Doru Andrei, 20. Bratu, 21. Sîrbu, 22. Anton
Selecționer: Daniel Pancu
Germania U20: 12. Noll – 13.Calhanoglu, 14. Fofana, 15. Lawrence, 16. Rosenboom – 8. Wagner, 18. Castrop – 17. Conte, 21. Asllani, 20. Bobzien – 19. Kastanaras
Rezerve: 1. Gehabrdt, 2. Aydin, 3. John, 4. Schmidt, 5. Siebert, 6. Breithaupt, 9. Shuranov, 10. Nebel, 11. Scott
Selecționer: Hannes Wolf
PORTARI: Răzvan Sava (CFR Cluj), Alexandru Borbei (US Lecce / Italia), Aleksander Mitrovici (CSC 1599 Șelimbăr)
FUNDAȘI: Dan Sîrbu (Farul Constanța), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Botond Gergely (Zalaegerszegi / Ungaria), Anton Andrei (AC Torino / Italia), Alexandru Pantea (FCSB), Costin Amzăr (SC Dinamo 1948), Gabriel Buta (FC Unirea Dej), Ionuț Mitran (CSM Slatina)
MIJLOCAȘI: Ovidiu Perianu (FC Botoșani), Aurelian Ciuciulete (Unirea Constanța), Andrei Pandele (Unirea Constanța), Nicolas Popescu (FC Voluntari), Ștefan Pănoiu (FC Rapid 1923), Dragoș Iancu (FC Hermannstadt), Mario Bratu (ACS Petrolul 52), Doru Andrei (FC Voluntari)
ATACANȚI: Robert Mustacă (Concordia Chiajna), Ianis Stoica (FCSB), Toni Suciu (AFK Csikszereda), Luca Andronache (Farul Constanța)
Rezultatul obținut de România U20 la Arad este cu atât mai prestigios cu cât Germania U20 s-a prezentat cu un lot cotat de 7 ori mai bine decât cel al naționalei țării noastre de către site-urile de specialitate. Fotbaliștii germani, printre care se numără destul de mulți legitimați la cluburi de Bundesliga, sunt evaluați la un total de 21.88 milioane de euro, spre deosebire de cota jucătorilor români, care se situează undeva în jurul sumei de 3.88 milioane de euro.
Cel mai bine cotat jucător al Germaniei este Shuranov. Atacantul lui Nurnberg este evaluat la 3 milioane de euro și este urmat în acest top de către Breithaupt, cotat la 2.8 milioane de euro, respectiv John, cotat la 2.5 milioane de euro.
În schimb, cel mai bine cotat jucător din acest lot al României este Ianis Stoica, atacantul de 19 ani al celor de la FCSB. El este evaluat de site-urile de specialitate în acest moment la 1 milion de euro.
Sursă foto: frf.ro