Daniel Pancu, noul selecționer de la U21. Anunțul oficial

25 07. 2023, 15:15
Daniel Pancu, noul selecționer de la U21. Anunțul oficial

Naționala României U21 are, începând de azi, un nou selecționer, iar Daniel Pancu este alegerea FRF.

Fostul atacant a semnat un contract valabil pe doi ani și va avea ca obiectiv calificarea la EURO 2025, turneu final care va fi găzduit în Slovacia.

Daniel Pancu, alegerea FRF pentru naționala U21

Daniel Pancu face saltul de la naționala U20 a României la cea de U21. Antrenorul a fost prezentat azi, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul FRF. Au mai participat la această numire oficială Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, și Marius Niculae, directorul sportiv al naționalei U21.

Primul meci oficial pentru Pancu pe banca României U21 va avea loc în luna septembrie, contra Albaniei, atunci când ”tricolorii mici” vor începe campania pentru EURO U21. România mai are ca adversare în grupa E formații precum Elveția, Finlanda, Armenia sau Muntenegru. Campania de calificare se va încheia în noiembrie 2024.

Fostul atacant al giuleștenilor știe ce semnificație are tricoul echipei naționale. Pancu a acumulat 27 selecții pentru România, pentru care a marcat 9 goluri. Pe lângă Rapid, acesta a mai evoluat la cluburi precum Beșitaș, ȚSKA Sofia sau Cesena.

A cucerit 8 trofee: titlul în Liga 1, de trei ori Cupa României, două Supercupe ale României, titlul în Turcia și Cupa Turciei.
În cariera de antrenor, Daniel Pancu le-a mai pregătit, pe Rapid și Poli Iași.