Antrenorul Stelei, Daniel Oprița, a avut o serie de atacuri furibunde la adresa juristului Florin Talpan, dar și a conducerii clubului. Fostul atacant consideră că jucătorii și staff-ul au fost trădați de lipsa de implicare a celor care conduc destinele „militarilor”.
Antrenorul stelist consideră că echipa și-a depășit limitele și că nu a beneficiat de bugetul și liniștea altor rivale din campionat. Mai mult, fotbaliștii nu sunt de o valoare superioară celor de la Dinamo, de exemplu
Le-am spus în vestiar și așa, la felul în care am jucat sau n-am jucat, era nedrept să scoatem un rezultat de egalitate. O victorie meritată, erau mult mai motivați. Eu spun că atâta putem.
Ceva s-a întâmplat, nu știu. Jucători care s-au mișcat, au fost primii la minge, sunt lucruri pe care noi nu le-am făcut. Ăștia suntem, poate e prea mult pentru noi ce am făcut. În momentul ăsta mi-e greu, trebuie să recunosc. Nu știu ce să mai spun, nu pot să-mi explic. Dacă stăm să ne uităm în urmă, am avut două meciuri câștigate cu Dinamo, dar cu noroc, n-am controlat niciun meci. Și în seara asta puteam câștiga, dar nemeritat, pentru că n-am avut decât un șut la poartă. Trebuie să fii motivat, când vezi ce e în tribună nu-ți vine să mănânci terenul.
Îmi pare rău de suporteri. Ca să fiu cu Iașiul, trebuie să am buget să pot să fac transferurile pe care le-au făcut ei. S-au întărit, și-au schimbat mai mult de jumătate de echipă cu jucători din Liga 1, noi am rămas la fel și tot suntem pe locul doi. Așa, slabi sau cum suntem.
Nu pot să spun cum arată viitorul acestui club, doar că trebuie să ne grăbim, să vedem ce facem de la vară. Într-o săptămână ar trebui să știm ce obiectiv avem în sezonul viitor, să vedem ce jucători să luăm. Noi acum ne-am propus să ajungem în playoff și am reușit, am făcut multe puncte, am condus sezonul regulat, a fost discursul lui Oprița.
Antrenorul dinamovist a dedicat victoria contra rivalei de moarte fanilor dinamoviști
Victorie importantă, o dedic suporterilor, Dinamo a renăscut datorită lor. Această victorie este cadoul pentru ei, la împlinirea a 75 de ani. Ne-am recăpătat mândria de dianmoviști. Am pierdut două meciuri, deși am jucat bine. Dar nu poate să meargă mereu așa, să joci bine și să pierzi. Noi am avut energie mult mai mare, pentru că ei nu aveau un obiectiv, decât să ne încurce. Noi luptăm pentru un obiectiv măreț, așa că nu aveau cum să scape azi, a precizat Burcă