Daniel Niculae confirmă interesul pentru Rrahmani: „Au întrebat de el”
Președintele Rapidului, Daniel Niculae, a confirmat zvonurile despre interesul Benfica Lisabona pentru atacantul echipei sale, Albion Rrahmani.
Cu un palmares impresionant de 14 goluri în 16 meciuri în Superliga, Rrahmani este la doar un pas de a-l depăși pe Florinel Coman (FCSB) în clasamentul golgheterilor.
„Am auzit ceva despre interesul lui Benfica pentru Rrahmani, dar nu am avut niciun contact cu clubul. Au fost însă abordări din partea altor echipe. Ştiu că au întrebat de el, dar nu ştiu dacă interesul este serios. Este un jucător interesant, am primit multe apeluri. Totul depinde de situaţii”, a declarat Niculae pentru cotidianul portughez O Jogo.
Performanțele lui Rrahmani nu au trecut neobservate, atrăgând atenția mai multor cluburi străine, inclusiv a celebrei echipe Benfica Lisabona. Se pare că Benfica ar fi dispusă să plătească suma de 8 milioane de euro solicitată de Rapid pentru transferul atacantului kosovar.
Rapid l-a adus pe Rrahmani în august 2023, de la FC Ballkani, pentru suma de 600.000 de euro. În cazul unui transfer de 8 milioane de euro, Rapid ar realiza un profit de 7,4 milioane de euro. Rrahmani, care este sub contract cu Rapid până în 2026, este cotat pe transfermarkt.de la 2,3 milioane de euro.
Victor Angelescu: ”Dacă Rrahmani va juca cum a jucat până acum, va fi foarte greu să-l ținem”
În perspectiva unei posibile despărțiri de golgheterul său în vară, Rapid a început deja să caute un înlocuitor. Acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu au confirmat că giuleștenii sunt interesați de Louis Munteanu.
„Ni-l dorim pe Louis Munteanu, este una dintre țintele noastre pentru vară, mai ales dacă Rrahmani va pleca. Este unul dintre cei mai buni atacanți români. Nu pot să intru în discuții, în detalii, dar suntem interesați de el. Trebuie să vorbim cu cei de la Fiorentina, mai sunt și alte cluburi interesate, dar vom încerca să-l aducem. Este o țintă clară pentru noi, a demonstrat că este unul dintre cei mai buni atacanți din Superliga. Este tânăr, ne-a dat și nouă două goluri. Avem doi atacanți, Rrahmani și Burmaz. Noi credem că dacă Rrahmani va juca cum a jucat până acum, va fi foarte greu să-l ținem. Louis Munteanu ar fi un înlocuitor perfect. S-ar potrivi la noi, e un jucător de perspectivă pentru echipa națională. Rapid este interesată de el”, a declarat Angelescu pentru Fanatik.