Danemarca, viitoarea destinație a lui Adrian Șut. Presa nordică dezvăluie că românul este aproape de un transfer

Olteanu Ștefan 19.01.2023, 20:58
Danemarca, viitoarea destinație a lui Adrian Șut. Presa nordică dezvăluie că românul este aproape de un transfer

Danemarca ar putea fi următoarea destinație a lui Adrian Șut (23 de ani), țară în care mijlocașul celor de la FCSB este dorit insistent de FC Copenhaga.

„Clubul încearcă să facă niște bani cu el”. Ce se scrie în Danemarca despre transferul lui Adrian Șut

Adrian Șut ar putea pleca de la FCSB în această iarnă, fiind dorit de mai multe cluburi, din Turcia, Danemarca sau Cehia.

Până recent, cei mai insistenți în privința achiziției lui Șut au fost turcii de la Trabzonspor. Aceștia au înaintat inclusiv o ofertă oficială, dar care nu s-a ridicat la nivelul pretențiilor lui Gigi Becali.

Finanțatorul FCSB își dorește să obțină în schimbul lui Șut suma de 3.000.000 de euro, asta în ciuda faptului că mijlocașul mai are contract până la data de 30 iunie 2024. Practic, în luna ianuarie a anului viitor Șut va putea semna cu orice formație din postura de jucător liber, în eventualitatea în care nu-și va prelungi contractul cu FCSB.

De acest detaliu vor să profite și danezii, pentru a obține o reducere din partea lui Gigi Becali. FC Copenhaga, echipă aflată pe locul 3 în prima ligă din Danemarca, se intersează de transferul lui Adrian Șut.

„Este sub contract din 2019 cu clubul din România, dar înțelegerea expiră în vară. Din acest motiv, clubul încearcă să facă niște bani cu el, pentru a nu pleca pe gratis”, notează danezii de la TipsBladet.

1.000.000 de euro este cota de piață a lui Adrian Șut, potrivit Transfermarkt. Două goluri și o pasă decisivă a reușit în acest sezon, într-un total de 18 meciuri jucate pentru FCSB.

E dorit în Turcia, Danemarca și Cehia

Tot danezii de la TipsBladet au intrat într-un dialog cu Florin Vulturar, în luna decembrie a anului trecut. Vulturar este agentul lui Adrian Șut, iar prin reacția pe care a oferit-o presei daneze a confirmat că mai multe cluburi sunt interesate de transferul mijlocașului de la FCSB.

„Suntem în dialog cu trei cluburi în acest moment. Unul din Danemarca, unul din Turcia și unul din Cehia. Dar nu este profesionist să vorbim despre numele cluburilor. Și nici nu am aprobarea lor pentru asta.

Există o ofertă concretă acum. Dar nu vine din Danemarca”, a declarat Florin Vulturar, potrivit site-ului danez tipsbladet.dk.

În ciuda tuturor celor menționate, Adrian Șut a declarat după cantonamentul din Antalya că nu a discutat cu niciun club. În acest context, el continuă să fie implicat 100% în proiectul de la FCSB:

„Am muncit foarte mult în perioada în care am fost accidentat. Este foarte bine când cineva mă laudă. Eu m-am antrenat mereu la fel, am muncit mult şi am încercat să dau totul la meciuri. Nu sunt implicat în discuţii, eu sunt cu gândul aici, mă gândesc la FCSB. Nu s-a pus problema să plec.

Nu ştiu dacă m-aş vedea în Turcia. Nu depinde de mine. Dacă s-ar înţelege cluburile, atunci da, dar acum mă gândesc la Steaua (n.r. FCSB). Mi-aş dori să prind naţionala şi să iau titlul cu FCSB”, a declarat Adrian Șut.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622