Dan Șucu spune de ce a intrat în fotbal. ”Cel mai bun vis e Rapid. Încep ceva care trebuie să continue cel puțin 50 de ani”

Cristian Stan 03.10.2023, 15:21
Dan Șucu spune de ce a intrat în fotbal. ”Cel mai bun vis e Rapid. Încep ceva care trebuie să continue cel puțin 50 de ani”

Rapid București dă senzația că are un management bine pus la punct, iar asta se datorează, în principal, lui Dan Șucu (60 ani).

Acționarul majoritar are o viziune clară și își propune ca formația de sub Podul Grant să fie, și peste cel puțin jumătate de veac, unul dintre brandurile fotbalului românesc.

Dan Șucu, plan pe termen lung la Rapid

Rapid București, formație care în anul 2016 își anunța oficial falimentul, se enumeră în prezent printre cele mai valoroase echipe din România. Giuleștenii au promovat în primul eșalon în anul 2021, iar, un an mai târziu, ”frâilele clubului” au fost preluate, în mod egal, de Victor Angelescu și Dan Șucu.

Între timp (iunie 2023) , omul de afaceri care deține Mobexpert a devenit acționar majoritar, cu 70% din acțiuni. Fanii ”alb-vișiniilor” au încredere în noul proiect de la Rapid, unul pe care Dan Șucu îl dorește la cel mai înalt nivel posibil.

Am discutat mai demult despre Farul, dar e nerelevant. Acum sunt aici pe termen lung. Dorința mea de implicare în bazele sportive era evidentă, dar am înțeles că mii de copii la sport nu-i aduci doar pentru că le arăți o minge. Trebuie să le arăți un vis. Am realizat că cel mai bun vis e Rapid și atunci să fie și unul măreț. Dacă tot ne-am apucat, hai să o facem bine.

Copiii mei își fac un vis, fotbalul va face parte din viața lor, indiferent de ce carieră vor urma. Și asta mă bucură, că aceste investiții vor rămîne pe mâini bune atunci când eu o să mă retrag sau nu o să mai am ce să caut aici.

Încep ceva care trebuie să continue cel puțin 50 de ani și cineva trebuie să continue ce am început. Copiii mei se străduie foarte mult pe plan sportiv și sunt performanți și la școală. Acum au parte prioritară partea cu învățatul. Economic vorbind, Rapid e 2% din ce fac eu, deci nu ar fi un eșec dacă nu aș reuși.” a spus Dan Șucu, potrivit Fanatik.

Titlul, o opțiune luată în calcul în Giulești

Au trecut 20 de ani de la ultimul titlu câștigat de Rapid, unul pe care aceasta îl câștiga la 7 puncte avans în fața rivalei FCSB, pe atunci Steaua. În această stagiune, ecartul dintre cele două e același, însă în avantaj se află echipa patronată de Gigi Becali. Cu toate acestea, Dan Șucu este de părere că tehnicianul Cristiano Bergodi are tot ce-i trebuie pentru a se bate la campionat.

Bugetele noastre sunt comparabile cu cele de la FCSB, CFR, Craiova. Strict economic nu avem motive să nu ne batem la titlu. Sportiv, suntem abia apăruți, hazardul mai are și un rol important, dar din acest an nu putem intra pe teren decât cu gândul la victorie. Rapid se bate la titlu, are tot ce-i trebuie pentru a se bate la campionat.”, a mai adăugat Dan Șucu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622