Dan Șucu l-a sunat pe Mircea Lucescu după startul ratat al Rapidului. Ce au discutat cei doi. Video
Rapid nu a început sezonul așa cum sperau cei din conducerea clubului. Cu două victorii, două egaluri și două înfrângeri, în șase etape, giuleștenii au acumulat opt puncte și sunt la șapte distanță de liderul FCSB, care are și un meci mai puțin disputat.
Atmosfera din Giulești s-a mai îmbunat după ce Rapid a câștigat meciul cu Farul, scor 3-1, dar cert este că lumea de acolo își dorea mai mult.
De ce l-a sunat Dan Șucu pe Mircea Lucescu
Despre situația reală din cadrul clubului a vorbit și Cristiano Bergodi. Italianul a spus că lotul alb-vișiniilor nu este unul pentru titlu, dar că Rapid are șanse pentru a prinde un loc pe podium.
Dan Șucu (60 de ani), acționarul majoritar de la Rapid, nu se aștepta ca fotbalul să-l obosească atât de mult, după cum a spus Mircea Lucescu (78 de ani).
Într-un interviu exclusiv, acordat Ioanei Cosma pentru Play Sport, ”Il Luce” a dezvăluit cum a fost aproape de a antrena FCSB-ul, dar și că a fost sunat de omul de afaceri din Giulești.
Lucescu: ”Scenele de la stadion sunt incredibile”
”Am vorbit cu domnul Șucu, m-a sunat, am discutat cu dânsul. Și spunea că nu-și închipuia că e atât de greu cu fotbalul. Mă uitam cum a părăsit stadionul, în ce condiții. El a făcut eforturi mari.
A făcut noul cantonament pentru Rapid pe banii lui. Face eforturi în continuare, are nevoie de un an-doi-trei să se restabilizeze. Din păcate, suporterii nu au înţeles ce rol important are un preşedinte sau un patron de echipă.
Ați văzut ce s-a întâmplat și cu Copos. Scenele acelea cu Șucu când pleacă de la stadion sunt incredibile, cum îl apostrofa lumea”, a spus Lucescu, pentru Play Sport.