Dan Petrescu s-a plâns de arbitraj și după meciul de gală cu PSG. “Am avut penalty. A fost nedrept”

03 08. 2023, 15:32

Nici după amicalul de gală cu PSG nu s-a putut abține. Dan Petrescu a criticat maniera de arbitraj, convins că echipa sa ar fi trebuit să primească o lovitură de la 11 metri.

Dan Petrescu a criticat arbitrajul și după amicalul cu PSG

Fără Mbappe, dar cu toate celelalte staruri pe teren, campioana Franței a învins-o fără emoții pe Jeonbuk, scor 3-0, la capătul unui meci în care Neymar a făcut spectacol. Mai întâi i-a ridiculizat pe fundașii adverși și a deschis scorul cu doar cinci minute înaintea pauzei, după care a reușit dubla, în minutul 83, profitând de pasa excelentă pe care i-a oferit-o Fabian Ruiz.

Nici Marco Asensio – transferat chiar în această vară – nu a avut milă de formația lui Dan Petrescu. El a fost cel care a închis tabela, în minutul 88, cu o execuție spectaculoasă din afara careului.

În stilul caracteristic, antrenorul român s-a arătat nemulțumit de arbitraj invocând un penalty neacordat, chiar înainte ca Neymar să-și treacă în cont cel de-al doilea gol. Potrivit spuselor sale, acel moment a contribuit la rezultatul final, alături de prestația excelentă a brazilianului.

„În prima repriză, jocul a fost echilibrat, am avut o prestație bună. Ambele echipe au avut ocazii, dar Neymar a făcut diferența. Am mers bine și în repriza secundă, dar nu ni s-a acordat un penalty, iar Neymar a mai înscris o dată. Două lucruri au decis meciul de azi: Neymar și decizia nedreaptă a arbitrului.

Știu că PSG l-a transferat pe Kang-In Lee de la Mallorca. E greu de evaluat prestația lui. A avut puțin timp la dispoziție și s-a întors după o accidentare, dar vâzându-i modul în care pasează este clar că e talentat. De aceea l-a și transferat PSG”, a declarat Petrescu, imediat după fluierul final.

Ce îl îngrijorează înaintea meciului de campionat

În altă ordine de idei, tehnicianul a vorbit despre următorul meci din campionatul Coreei de Sud – cel cu Incheon – arătându-se îngrijorat cu privire la distanța lungă pe care va trebui să o parcurgă echipa sa. Amicalul de gală cu PSG s-a disputat la Busan, în  timp ce duelul programat duminică, 6 august (ora 13:00 a României) va avea loc la Jeonju.

„Am învățat multe din acest meci. E normal când joci contra unei echipe precum PSG. Ce mă îngrijorează acum este distanța lungă pe care trebuie să o parcurgem. Noi avem un meci important acum cu Incheon, în timp ce PSG nu are astfel de probleme. Oricum, o experiență importantă contra unei echipe speciale. Am avut multe de învățat”, a adăugat „Bursucul”.