După scandalul uriaş de la finalul întâlnirii din Gruia, Dan Petrescu nu s-a mai prezentat la interviurile obişnuite destinate deţinătorilor de drepturi tv.
L-a trimis pe secundul Costin Curelea să tragă în locul său concluziile partidei împotriva campioanei încheiată cu o înfrângere. Care însă nu a avut şi repercusiuni în clasament pentru ardeleni. „Bursucul” nu a apărut nici la conferinţa de presă. El invocând o stare de rău apărută după ultimul fluier din Gruia.
Costin Curelea, secundul lui Dan Petrescu, a explicat momentele tensionate din finalul jocului. Şi a oferit propria versiune în ceea ce priveşte eliminarea lui Andrei Burcă.
„Stresul și presiunea și-au spus cuvântul, de aceea spiritele s-au încins puțin pe final. Dar nici măcar înjurătură n-a fost. Am înțeles că cineva a apostrofat arbitrul, nici măcar nu l-a înjurat, și arbitrul l-a eliminat direct pe Burcă, nici măcar nu știa cine a fost. Arbitrul a zis că așa a luat decizia și că nu mai poate schimba nimic”, a fost declaraţia lui Curelea.
CFR -ul a scăpat de eliminarea din Europa după ce Sepsi i-a dat o mână de ajutor şi a bătut Craiova. Totuşi, fosta campioană are încă emoţii pentru participarea continentală. Totul se decide joi după barajul cu FCU Craiova 1948.
„Ni s-a întins o mână și sperăm să profităm de asta. A fost un sezon foarte stresant și lung, cu probleme de toate felurile, ceea ce se vede și pe teren. Sperăm să ne capacităm la maxim pentru ultima partidă și să reușim să câștigăm acest baraj și să ne calificăm.
A fost un play-off mai greu decât anul trecut, ne-am uitat puțin pe program și anul trecut le aveam pe Voluntari și FC Argeș în play-off, un pic mai lejer. Dar nici noi nu ne-am mai ridicat la același nivel. Toți au sperat, credeam că vom câștiga astăzi, dar probabil presiunea și-a spus cuvântul atât la noi cât și la Craiova”, a încheiat secundul lui Dan Petrescu.