CFR Cluj trece de FC U Craiova, 3-1, și urcă urcă pe podiumul Superligii. Dan Petrescu s-a prezentat numai zâmbet la declarații. A ajuns la meciul cu numărul 300 în Liga 1.
CFR Cluj a trecut cu bine peste eșecul cu Rapid, 1-2, în Giulești. A urmat victoria scurtă cu Ballkani și calificarea în optimile Conference League. În campionat, Dan Petrescu și ai lui mai pun o cărămidă la traseul spre vârful clasamentului. Ardelenii trec de Craiova lui Mititelu și sunt la doar un pas în spatele Rapidului, dar cu două meciuri mai puțin jucate.
„Cred că în decembrie voi face 700 de meciuri, meciuri totale. Sunt bucuros că am avut rezultate. Mă bucur că au găsit energia să câștige și acest meci. Yeboah are mereu intensitate, se bate, aleargă, nu a avut așa realizări până acum.
Avem un meci de Cupă, o să joace cei care nu au jucat. Iar duminică, înainte de pauză, vom juca la Mioveni. Am avut mereu probleme acolo. Din păcate, nu va juca Ciprian Deac, suspendat. Sper să găsim soluții”, a spus Dan Petrescu la finalul victoriei cu FC U Craiova.
CFR Cluj va da peste Lazio în optimile din Conference League. Dan Petrescu recunoaște că italienii au fost ulimii pe care i-ar fi dorit ca adversari.
„Toți am spus că nu voiam Lazio și a venit cea mai bună echipă. Eu cu penalty-urile și cu tragerile la sorți nu am nicio treabă, sunt paralel. Cea mai grea, aia va fi! Mă gândesc că nu am nicio șansă, și la penaltyuri la fel.
E clar că ei vor fi favoriți, dar asta nu înseamnă că sunt deja calificați. Dar mai sunt 3 luni, se mai pot schimba jucători. Bine că suntem acolo. E clar că aș fi preferat Sheriff Tiraspol. Asta era opțiunea mea numărul 1, dar a venit opțiunea numărul 8”, a încheiat antrenorul lui CFR Cluj.
„Veneam după calificare, a fost foarte greu să ne calificăm. Dar sunt mândru de acești băieți. Dacă vă uitați, toate meciurile noastre sunt grele, pentru că acesta este stilul nostru, unul de luptă. Dar important e că reușim să câștigăm. Titlul se joacă în playoff, dar vom fi acolo sus. Jucăm din trei în trei zile și ne-am obișnuit cu acest ritm”, a spus Cristi Manea.
„Sunt foarte fericit pentru victorie, am început cu un presing bun. Ne-am simțit bine pe teren. Cred că e un nivel bun, e prima oară în cariera mea când trec și de o grupă europeană.
Am jucat bine și în campionat, cred că CFR se poate compara cu echipele bune din Europa. Asta e țelul, trebuie să câștigăm ceva, pentru că suntem un club mare”, a spus și Rangelo Janga.
Yeboah: „Am venit din Ghana ca să fiu titular aici!”
„Sunt foarte fericit, sunt mulțumit că mi-am câștigat jocul în echipă. Sunt din Ghana, am venit tocmai de acolo până aici și cred în posibilitățile mele. Nu se poate progresa în fotbal fără încredere”, a declarat atacantul apărut de nicăieri la CFR Cluj.
CFR CLUJ: Scuffet – Manea, Yuri, Burcă, Braun – Boateng, Muhar, Deac – Yeboah, Janga, Petrila
REZERVE: Bălgrădean – R. Bălan, Kolinger, Cvek, Roger, Bîrligea, Vito, Malele
ANTRENOR: Dan Petrescu
FCU CRAIOVA: R. Popa – Negru, Duarte, Paramatti, Huyghebaert – Asamoah, Achim – Baeten, Bauza, Van Durmen – Chițu
REZERVE: Mogoșanu – R. Grigore, Dr. Albu, Marquet, Bahassa, Sidibe, G. Ganea, Blănuță, G. Iancu
ANTRENOR: Dan Vasilică
Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu”
Arbitru: Florin Andrei / Asistenți: Mircea Orbuleț, Radu Ghinguleac
Arbitri VAR: Iulian Dima, Ciprian Danșa