Dan Petrescu nu a reușit minunea în Turcia, iar Sivasspor a învins-o pe CFR Cluj fără drept de apel, scor 3-0 în runda cu numărul 5 din grupele Conference League. Campioana României rămâne în cursa calificării pentru primăvara europeană și totul se va juca în ultimul meci din grupă, contra lui FC Ballkani.
CFR Cluj avea nevoie de o victorie în deplasare cu Sivasspor pentru a fi matematic calificată în primăvara europeană din Conference League, însă obiectivul elevilor lui Dan Petrescu a fost amânat, deoarece turcii s-au impus fără drept de apel, scor 3-0.
Încă din debutul jocului s-a putut observa că fotbaliștii lui Sivasspor au un singur plan pentru disputa cu CFR. Gazdele au pus presiune la poarta lui Scuffet și au ratat câteva ocazii mari prin Dia Saba și Mustafa.
În minutul 23, inevitabilul s-a produs și Sivasspor a deschis scorul. Mustafa Yatabare a profitat de o minge deviată de Hakan Arslan și l-a învins pe portarul italian din poarta CFR-ului.
Abia după încasarea acestui gol, campioana României a început să le pună ceva probleme turcilor. Rangelo Janga și Camora au avut două oportunități de a înscrie în finalul primei reprize, dar scorul pauzei a fost 1-0 pentru Sivasspor.
În repriza secundă, gazdele au preluat din nou controlul jocului, iar golul de 2-0 a venit în minutul 65. Servit excelent de Clinton N’Jie, Max Gradel l-a învins pe Scuffet.
La scurt timp după marcarea acestui gol, în minutul 73 mai precis, Sivasspor a mai lovit o dată. Mustafa Yatabare și-a trecut o dublă în cont și totodată a închis tabela de marcaj. Sivasspor s-a impus cu 3-0 în fața lui CFR Cluj.
CFR Cluj rămâne cu 7 puncte în Grupa G și va lupta pentru calificare în ultimul duel, contra lui FC Ballkani. Pentru a fi sigură că merge în primăvara europeană, campioana României trebuie să o învingă pe formația din Kosovo.
În acest moment, prima în grupă este Sivasspor, cu 10 puncte, în timp ce Slavia e pe 3, cu 7 puncte. Însă, CFR Cluj are avantajul rezultatelor directe în fața Slaviei Praga. Ultima clasată e FC Ballkani, cu 4 puncte.
La finalul jocului, Dan Petrescu a declarat:
„Da, normal, la cum s-a jucat. Cred că a fost unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre, asta e chestia pe care nu o înțeleg în fotbal. În prima repriză am luat gol din offside. VAR nu a funcționat. A, nu avem (n.r. – VAR nu e în Conference League). În a doua repriză am început bine, Roger a avut o ocazie mare. După, când îți dai și autogol, chiar că nu e seara ta. Penalty, autogol, offside, e clar.
După am vrut să risc, să dăm gol și să egalăm. Că am pierdut cu 3-0, asta nu e bine. Dar bine că suntem în cărți, suntem la mâna noastră și trebuie să câștigăm să ne calificăm.
Urmează o deplasare grea cu Rapid, iar după sper să aduc jucătorii la 100% pentru meciul cu Ballkani. Eu nu cred că a fost apărarea în piuneze, ne-au prins pe contraatac. Primul gol din offside, ce să zici la un gol din offside?
Jaga a jucat bine, îmi pare rău că a dat autogol, e supărat. Eu nu sunt supărat pe echipa și pe jucători, sunt supărat doar pe rezultat. Nimic nu a mers bine pentru noi în seara asta. Nu ai ce să îi reproșezi lui Scuffet azi.
Pe Kolinger l-am schimbat că avea galben și am zis să nu riscăm. Și avem multe meciuri. Nu mi s-a părut o echipa schimbată, dar au jucători de mare, mare calitate. Orice jucător de la ei joacă într-o echipă națională și câștigă bani mulți.
Dar, per total, eu zic că meritam mai mult. Și cu Slavia Praga nu meritam 6 puncte, asta e clar. Nu sunt magician să schimb rezultatul”.
„Nu sunt supărat pe jucători, când sunt supărat știți că vă spun. Nu am ce să le reproșez.
Noi suntem la mâna noastră. Nu batem, nu ne calificăm. Batem, ne calificăm. Să faci 10 puncte ar fi ceva fantastic. Dar cei de la Ballkani au venit în Turcia și au dat 4 goluri. Va fi un meci foarte, foarte greu.
Să te califici într-o grupă europeană și să faci 7 puncte nu e ușor pentru fotbalul românesc. Dacă facem 10, mergem în primăvara europeană. Nu îmi reproșez nimic pentru seara această”, a spus Dan Petrescu, la PRO Arena.