Nu există sezon în care „Bursucul” să nu se plângă de sistemul de desfăşurare al Superligii.
De fiecare dată, antrenorul de 55 de ani atacă regula de înjumătăţire a punctelor. Care apropie candidatele la titlu înaintea meciurilor din play-off. Acum, tehnicianul campioanei o readuce în discuţie înaintea derbyului cu FCSB, echipa care le-a fost rivală la titlu mai mereu clujenilor în ultimii ani.
„Toţi ne dorim o victorie şi sperăm să facem un meci foarte bun ca să putem câştiga. Dacă era un campionat normal şi nu se înjumătăţeau punctele, era greu să ne mai prindă. Dar fiind un campionat anormal, unic în lume, se poate întâmpla orice, indiferent ce va fi duminică.
Anul trecut aveam nouă puncte faţă de FCSB şi era să jucăm cu ei ultimul meci cu trofeul pe masă. FCSB are perioade în care face foarte multe puncte şi pot câştiga toate meciurile până la final, la câţi bani au cheltuit. Fotbalul este imprevizibil, dar din cauza acestui sistem care nu ajută pe nimeni meciul nu este decisiv”, a fost declaraţia lui Petrescu, în conferinţa de presă de dinaintea jocului de la Cluj.
Temperaturile de la Cluj au scăzut extrem de mult în ultimele zile. Iar la ora jocului se anunţă -6 grade Celsius. Motiv pentru fostul fundaş al naţionalei să se arate deranjat de faptul că jucătorii sunt nevoiţi să joace în asemenea condiţii.
„În opinia mea nu ar fi trebuit să jucăm fotbalul în perioada asta. Dacă era o vreme bună cum a fost la început de ianuarie era OK, dar m-am uitat şi pe teren, ninge, vine frigul, minus 13, 14 grade, ăsta nu mai e fotbal, dar dacă trebuie să jucăm, jucăm”, nu s-a ferit de cuvinte Petrescu.
Dacă antrenorul CFR-ului consideră periculoasă şi ultima clasată din campionat într-un duel cu Deac & Co, e clar că FCSB nu avea cum să nu fie privită ca un rival de temut.
„Toată echipa e periculoasă, au jucători foarte buni. Într-o zi bună ei pot bate pe oricine, nu numai în România, ci şi în Europa, depinde ce zi prind. Noi avem meciuri foarte grele, se mai pot pierde puncte oricând.
E posibil ca la finalul sezonului titlul să se decidă tot între CFR şi FCSB. Dar nu se va decide nimic duminică, asta e clar. Ori că sunt 12 puncte, ori 6, tot acolo suntem. Se fac punctele jumate şi aia e. Noi vrem să câştigăm pentru moral”, a încheiat tehnicianul.