Dan Petrescu, învins în derby-ul campionatului din Coreea de Sud. Jeonbuk, șanse mici să mai ia titlul. „Am avut ghinion”
Jeonbuk, echipa lui Dan Petrescu, a fost învinsă în derby-ul campionatului din Coreea de Sud.
Formația antrenorului român a pierdut cu liderul Ulsan Hyundai, 0-1, și se depărtează tot mai mult de titlu.
După această înfrângere, Jeonbuk este pe locul 3 în campionat, cu 41 de puncte, și a ajuns la la două meciuri fără victorie. Ulsan este pe primul loc, cu 60 de puncte.
„Per total, am avut ghinion! Am avut ghinion în repriza a doua. Din punct de vedere statistic, nu era un meci de pierdut. Un egal ar fi fost mai potrivit. Dar e fotbal, și poți pierde. Nu am pierdut prea mult din posesie. Dacă am fi profitat de cele două șanse din prima repriză, am fi condus cu 2-0. Dacă nu marchezi când ai ocazia, fotbalul te pedepsește.
Nivelul jucătorilor de la Jeonbuk a crescut, în comparație cu începutul meu aici. Chiar dacă comiți o greșeală mică, poți pierde. Cred că a fost o greșeală că am primit gol.
În cazul unui derby, ca antrenor, ca jucător, îmi place să particip la astfel de meciuri. E frumos să joci un derby, dar nu e plăcut să-l pierzi. Atmosfera a fost una extraordinară”, a declarat Dan Petrescu, conform besteleven.com.
Salariu uriaș pentru antrenorul român
Dan Petrescu a ajuns în luna iunie în Coreea de Sud unde are un salariu de 1,2 milioane de euro.
Sunt foarte bucuros că sunt aici. Sunt obosit, însă sunt nerăbdător să încep această experiență. Sper să aduc multe bucurii fanilor. Visul meu este să câștig campionatul și Liga Campionilor. Pentru aceste obiective trebuie să ne luptăm, a transmis Petrescu imediat după ce a sosit în Coreea de Sud.