Zilele lui Cristiano Bergodi pe banca Rapidului par a fi numărate. Dan Șucu ar lua în calcul o variantă surprinzătoare: nimeni altul decât Dan Petrescu.
Alb-vișiniii sperau să pună capăt perioadei nefaste printr-un succes pe propriul teren în fața CFR-ului, dar au cedat fără drept de apel, scor 1-4. Prin urmare, zvonurile privind înlocuirea tehnicianului italian nu au întârziat să apară.
Dan Petrescu tocmai a încheiat socotelile cu formația sud-coreeană Jeonbuk, pe care a lăsat-o pe ultima poziție, cu doar trei puncte, dar sunt șanse cât se poate de mari să revină în foarte scurt timp pe plaiurile mioritice.
Potrivit prosport.ro, Dan Șucu, Victor Angelescu și Daniel Niculae îl vor la Rapid, atrași de cele cinci titluri din palmaresul său, patru cucerite cu CFR Cluj și unul cu Unirea Urziceni. Mutarea s-ar putea realiza la finalul sezonului, caz în care nu este exclusă numirea unui antrenor interimar până atunci, dacă Bergodi va fi înlăturat imediat.
Totuși, pentru „Bursuc” există și posibilitatea de a reveni în Gruia. Neluțu Varga i-ar fi propus deja contractul, identic celui din precedentul mandat: primă de instalare, salariu de 25.000 de euro pe lună, plus bonusuri special pentru câștigarea campionatului și calificarea în grupele unei competiții europene.
La scurt timp după fluierul final al partidei cu CFR Cluj, Dan Șucu a oferit o scurtă declarație, punctând doar că în cadrul clubului este nevoie de „mai multă fermitate”. Despre posibilitatea ca Bergodi să fie înlocuit a evitat să comenteze, pe motiv că nu este adeptul discuțiilor „la cald”.
„Toţi rapidiştii sunt extrem de dezamăgiţi. Prea mulţi băieţi de treabă în club şi prea puţină fermitate. (n.r. Când veţi hotărî soarta lui Bergodi?) Nu vorbim la cald”, a declarat acționarul majoritar al Rapidului.
În schimb, omologul de la CFR Cluj a demarat deja căutările pentru un nou antrenor principal. Pe listă se află, potrivit spuselor sale, o mulțime de nume.
„Sunt mulţi pe listă, nu are rost să dăm nume acum. Sunt mai mulţi, trebuie să reflectăm bine pentru că nu vreau să fim fabrică de antrenori. Să tot schimbăm antrenorii.
Nouă ne plac lucrurile clare şi constante, să construim, nu să dezbinăm, nu asta e ideea. Nu vreau să mă cert tot timpul sau să ne despărţim de un antrenor că nu a avut rezultate. La CFR e un spirit de învingător şi asta văd că s-a pierdut în ultima perioadă, e lucrul la care trebuie să lucrăm, să revină”, a explicat Neluțu Varga pentru as.ro.