Dan Petrescu, furios după victoria cu Sepsi. „Am avut trei penalty-uri clare.” Doi fotbaliști de la CFR Cluj s-au accidentat grav

15 04. 2023, 21:44

Dan Petrescu a fost supărat după  victoria echipei sale în partida cu Sepsi, 2-1. Antrenorul formației CFR Cluj  a atacat din nou arbitrajul.

Petrescu a fost nemulțumit de faptul că Iulian Călin nu a acordat trei posibile penalty-uri pentru echipa sa. Victoria a fost cu sacrificii pentru CFR Cluj, doi jucători s-au accidentat, dintre care unul grav. Birligea și Deac, marcatorii clujenilor în meciul cu Sepsi, au ieșit de pe teren cu probleme medicale serioase.

Ce a spus Dan Petrescu

A fost nemeritat. Am avut trei penalty-ur clare. M-am săturat. Dacă cei de la club nu vorbesc, Dan Petrescu vorbește. VAR-ul ce face? Iar am pierdut doi jucători. Deac s-a dus la spital, se pare că e grav, Birligea. Deac nu arată bine. Va fi foarte greu în viitor. E făcut anul și playoff-ul ăsta să suferim. Când eram fotbalist nu luam atâtea cartonașe galbene, a spus Dan Petrescu la Digi Sport,  după victoria cu Sepsi, 2-1.

CFR Cluj rămâne pe locul 2 în Superligă, indiferent de rezultatul meciului FCSB – Farul Constanța, partida care se va disputa luni. Clujenii sunt la un punct în spatele dobrogenilor și vor juca etapa viitoare chiar împotriva echipei lui Gică Hagi, la Constanța.