Dan Petrescu face senzație în Coreea de Sud. Echipa antrenorului român a urcat pe podium după patru victorii din patru meciuri acasă

Ioan Valentin Oprea 06.08.2023, 18:47
Dan Petrescu face senzație în Coreea de Sud. Echipa antrenorului român a urcat pe podium după patru victorii din patru meciuri acasă

Jeonbuk, formaţie antrenată de Dan Petrescu, continuă seria pozitivă de pe teren propriu. Elevii „Bursucului” s-au impus cu scorul de 2-0, în ultima etapă din Coreea de Sud, şi au bifat cea de-a patra victorie consecutivă de acasă.

Jeonbuk a trecut de Incheon, scor 2-0, şi a urcat pe ultima treaptă a podiumului. Distanţa faţă de liderul clasamentului, Ulsan Hyundai, rămâne însă una uriaşă. Echipa lui Petrescu e la nu mai puţin de 17 puncte în spatele celor de la Ulsan.

Jeonbuk, start perfect

Soarta partidei cu Incheon a fost rezolvată încă din primele 45 de minute. Jeonbuk a avut un start perfect de joc, iar Park Jae-Yong a dezgheţat tabela de marcaj încă din minutul 15. Cu doar câteva secunde înainte de intrarea la cabine, Han Kyo-Won a majorat scorul.

A fost suficient pentru oamenii lui „Super Dan” pentru a-şi mări zestrea de puncte din clasament. Peste numai trei zile, în data de 9 august, Dan Petrescu se va duela încă o dată cu cei de la Incheon. Întâlnirea va conta, de această dată, pentru seminifala Cupei. Meciul se va juca într-o singură manşă.

Au probleme în deplasare

Jeonbuk mai are de disputat doar opt etape în campionat, până la finalul sezonului regular. Asemenea Superligii din România, primele şase clasate se vor califica în playoff. Obiectivul lui Dan Petrescu este accederea în Liga Campionilor Asiei.

Chiar dacă merge ceas în partidele de pe teren propriu, Jeonbuk suferă, în schimb, în deplasare. Din trei încercări, trupa lui Dan Petrescu nu a izbutit niciodată să cucerească toate cele trei puncte puse în joc. A remizat o dată, iar în alte două dăţi a cedat.

„Bursucul” a preluat echipa de pe locul al şaptelea şi, datorită seriei bune de rezultate de acasă, a urcat-o până pe locul al treilea. Următoarea deplasare din campionat este programată chiar pe terenul liderului Ulsan. Întâlnirea se va disputa în 19 august şi va fi un test major pentru „Super Dan”.

Dan Petrescu debutase cu un eşec pe banca sud-coreenilor, 0-2 cu Gwangju.

Sursa foto: Facebook Jeonbuk

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622