Dan Petrescu (54 de ani), campion în Liga 1 pentru a patra oară alături de CFR Cluj, anunță o curățenie generală la echipă în această vară. Tehnicianul a anunțat deja plecările a șase jucători și, de asemenea, a transmis un mesaj conducerii: are nevoie de transferuri proaspete!
Campioană în sezonului 2021 – 2022, CFR Cluj mai are de disputat un ultim meci în acest campionat, la Buzău, în compania rivalei FCSB, însă Dan Petrescu este mai mult cu gândul la munca de reconstrucție a echipei pentru următoarea stagiune și anunță că va urma o curățenie generală la nivelul lotului.
Cu doar câteva zile înaintea partidei FCSB – CFR Cluj, „Bursucul” a confirmat deja plecările a șase jucători. Mateo Susic, Bilel Omrani și Ovidiu Hoban au ajuns la capătul înțelegerilor contractuale și vor pleca din postura de jucători liberi. De asemenea, Lovro Cvek, Kristian Dimitrov şi Cristi Neguţ au fost doar împrumutați în acest sezon, iar din vară vor reveni la cluburile la care sunt legitimați.
Astfel, Dan Petrescu a cerut sprijinul conducerii clujene și spune că va avea parte de o fereastră de transferuri agitată:
Avem o idee ce jucători vrem. A plecat Susic, care termină contractul. Omrani şi Hoban pleacă, termină contractul. Dimitrov, Lovro şi Neguţ au venit împrumut, termină împrumutul. Deja sunt foarte mulţi jucători care termină contractul şi pleacă.
Acum trebuie să ne orientăm, să luăm 7-8 jucători. Vreau fotbalişti care au jucat anul trecut şi care au mai câştigat trofee înainte”, a declarat Dan Petrescu, pentru Pro TV.
Pierderea atacantului francez va fi una foarte grea pentru campioana României. Bilel Omrani a contribuit la ultimele cinci titluri cucerite de CFR Cluj și a fost sezon de sezon un jucător de bază al echipei.
În 209 meciuri jucate pentru clujeni, Omrani a contribuit cu 47 de goluri și 42 de pase decisive. La finalul acestui sezon contractul îi expiră și după 6 ani petrecuți în România și-a anunțat plecarea.
Omrani a fost atras cu mai multe oferte de la FCSB, însă nu a dat curs niciuneia. Francezul a explicat clar care va fi viitorul său după victoria cu Universitatea Craiova, scor 2-1 în runda precedentă:
Suntem campioni, asta e cel mai important. A fost foarte greu tot sezonul, mai ales după play-off. Aveam 14 puncte și deodată s-au făcut 7. Toate echipele și-au dat viața cu noi. Pentru mine a fost ultimul meci la CFR. Acum nu știu ce o să fac, discut cu multe cluburi din străinătate. Nu rămân în România. În România, aș juca doar la CFR”, a declarat Billel Omrani.
1.700.000 de euro este cota de piață a lui Bilel Omrani, conform Transfermarkt.