Dan Petrescu a rostit cuvinte mari la prima conferință de presă la Jeonbuk.
Jeonbuk ocupă locul 5 în prima ligă din Coreea de Sud, cu 27 de puncte obținute după 18 meciuri jucate.
În cadrul primei conferințe de presă din postura de antrenor la Jeonbuk, Dan Petrescu a vorbit la superlativ despre clubul din Coreea de Sud. Acesta a spus că Jeonbuk este cea mai mare echipă pe care a antrenat-o în carieră.
„Este o onoare pentru mine să mă aflu la cel mai mare club din Coreea și Asia. Sunt extrem de încântat și fericit să fiu aici. Decizia am luat-o pentru că atunci când am antrenat în China, am jucat în Champions League împotriva lui Jeonbuk, iar, în acea perioadă, echipa era foarte bună.
Când am venit în oraș, am văzut facilități bune, am văzut fanii, totul. Am fost impresionat din ce am văzut și am visat într-o bună zi să fiu aici, să antrenez la un astfel de club. Am multă experiență ca antrenor, însă cred că este cel mai mare club pe care l-am antrenat vreodată și că este o mare responsabilitate pentru mine, știu asta.
Sunt fericit și nerăbdător pentru această experiență și cred că am ales clubul potrivit, la momentul potrivit pentru mine”, a declarat Dan Petrescu, în cadrul conferinței de presă.
Bogdan Mara, directorul sportiv de la CFR Cluj, susține că Dan Petrescu și-a dorit să facă o schimbare, acesta fiind motivul pentru care a ales să se despartă de CFR Cluj. Totodată, oficialul din Gruia a spus că CFR Cluj îl așteaptă înapoi pe Dan Petrescu, după ce își va termina contractul în Coreea de Sud.
„Avea oferte mai bune, a vrut să facă o schimbare. A considerat că e momentul să facă o schimbare. În Coreea de Sud, director sportiv este Di Matteo (n.r. Roberto Di Matteo), fostul lui coleg de la Chelsea și unul dintre prietenii lui cei mai buni. A vrut să încerce și altceva. A refuzat, de-a lungul anului, mai multe oferte pe care le-a avut.
Sperăm că, după ce își va termina contractul acolo, se va întoarce din nou la CFR. Asta ne dorim cu toții. A fost chiar o despărțire amiabilă, de data aceasta, cu strângeri de mână și îmbrățișări.
Vă dați seama… la ce performanțe a făcut la CFR, nici nu are cum să fie altfel. El mereu va avea ușa deschisă. Atât patronul clubului, cât și toți ceilalți, îl așteptăm cu brațele deschise să se întoarcă înapoi curând și să ne luptăm din nou pentru obiective importante.
Campionatul Coreei de Sud e exeotic, dar Jeonbuk este o echipă care, acum câțiva ani, a câștigat Liga Campionilor a Asiei. Nu este un club oarecare. Este un antrenor cu o cotă bun. În plus, din punct de vedere financiar, nu ne putem compara cu cei din Coreea”, a declarat Bogdan Mara, în exclusivitate, pentru PlaySport.