Dan Negru, furios după absența Simonei Halep de la Premiile Oscar. Mesajul incredibil al vedetei tv
Gala Premiilor Oscar este un eveniment care suscită anual un interes uriaș la nivel mondial. Ediția din acest an a avut parte de o apariție surprinzătoare. Fosta tenismenă Maria Șarapova a strălucit pe covorul roșu al acestui eveniment de gală. În acest context, Dan Negru a criticat faptul că Simona Halep nu participă la astfel de evenimente. Prezentatorul tv a transmis un mesaj vehement pe rețelele de socializare.
Dan Negru, mesaj vehement după apariția Mariei Șarapova la gala premiilor Oscar. Ce i-a transmis Simonei Halep
Gala Premiilor Oscar 2023 a suscitat un interes uriaș la nivel mondial. Ca în fiecare an toți ochii au fost ațintiți către acest eveniment strălucitor. La ediția din acest an Maria Șarapova a făcut furori pe covorul roșu. Fosta tenismenă este o prezență obișnuită în cadrul galelor de acest gen.
În acest context, Dan Negru a transmis pe rețelele de socializare un mesaj vehement. Prezentatorul tv și-a strigat indignarea pentru faptul că Simona Halep nu participă la acest gen de evenimente care i-ar aduce foarte multă expunere mediatică.
Am văzut-o pe Maria Sharapova la Premiile Oscar. Au scris toate ziarele despre rochia ei. Pe Simona Halep n-am văzut-o!
Astea sunt evenimentele mondiale care pot să facă planeta sa vorbească despre tine sau despre țara ta.
Stafful de marketing al Simonei poate să facă mai mult ca să o ducă pe româncă in atenția lumii. Djokovic sau Ibrahimovic au fost pe scena festivalului San Remo. Simona, la același nivel de performanță, lipsește de la marile evenimente mondiale !
Oxford College of Marketing a declarat “star quality” ca fiind plus-valoarea in marketingul mondial.
„Star Quality” ne lipsește și ca brand de țară și ca brand de personalități.
Când Halep era nr 1 WTA , lua de la Nike 1,7 milioane de euro. Sharapova care era atunci nr 30 WTA, lua tot de la Nike 8,5 milioane de euro !
Star-quality e raspunsul !
E ca în viaţă, ce e ieftin e scump şi ce e scump e rar.”, a transmis Dan Negru pe rețelele de socializare.
Simona Halep, o nouă cădere în clasamentul mondial. Pe ce loc a ajuns românca
Simona Halep este suspendată din tenis de peste 6 luni după ce a fost depistată pozitiv la un test anti-doping efectuat la US Open 2022. Cum de atunci nu a mai participat la niciun turneu, românca nu și-a mai putut apăra punctele cucerite anul trecut. Astfel, căderea în clasamentul mondial este inevitabilă pentru Simona.
În timpul turneului de la Indian Wells, unde anul trecut a ajuns până în semifinale, Simona Halep a coborât până pe locul 25 WTA. Căderea româncei ar putea fi și mai dramatică dacă nu va putea juca în următoarea perioadă. Ea riscă să iasă curând din Top 30. Mai mult, Simona ar putea coborî atât de mult în clasament încât la revenirea pe teren ar putea să nu mai fie acceptată direct la turneele WTA.