„Dacă nu iei golgheterul țării, cum să mă stimulezi? E ignorat total de FRF”. Nou scandal după România – Andorra. Exclusiv
Marcel Pușcaș a răbufnit după România – Andorra 4-0.
România a învins-o pe Andorra, scor 4-0, în preliminariile Euro 2024, și a urcat pe primul loc în Grupa I.
Marcel Pușcaș a răbufnit după România – Andorra 4-0
Marcel Pușcaș s-a declarat consternat de faptul că Aurelian Chițu, atacantul celor de la FC U Craiova, nu a fost chemat la echipa națională, având în vedere că, în 2023, a marcat 19 goluri.
Totodată, oficialul din Bănie a spus că nici Adrian Șut, mijlocașul FCSB-ului, nu are voie să lipsească de la națională.
„Convingerea mea este că așa cum a arătat Bîrligea, putea fi acolo și Chițu. Plus că Bîrligea a avut o ocazie și cam atât. S-a simțit și lipsa de experiență. Plus că Chițu are 19 goluri în acest an. Mai e careva în România? Merita chemat, mai ales că el a avut meciuri și mai importante decât cel cu Andorra la viața sa. A jucat și prin Coreea și prin Grecia, Franța, România, a jucat și cu Coman, și cu Alibec, și cu Ianis și cu mai mulți jucători importanți din meciul de ieri. Bîrligea a jucat doar cu Camora.
E o criză majoră în atac, e Paraschiv, Bîrligea, Popa, Munteanu, astea sunt vârfuri. Dacă nu iei golgheterul țării, cum să mă stimulezi pe mine să devin golgheter? Păi, Bîrligea a marcat 7 goluri, Chițu, 19. îl iau pe Bărligea. Vorbesc de principiu. Trebuie chemat cel care demonstrează.
Chițu e ignorat total, nu a fost sunat de nimeni de la Federație.
Și mai este un fotbalist care nu are voie să nu fie la echipa națională. Șut se numește”, a declarat Marcel Pușcaș, în cadrul emisiunii PlaySport Review.