„Dacă ne luăm după asta, suma de transfer e chiar mică”. De ce nu a anunțat încă Rapid transferul lui Krasniqi și unde-l va folosi Bergodi
Ermal Krasniqi schimbă echipele CFR-iste din Liga 1 între ele.
După doar un an la Cluj, ajunge la Rapid, în schimbul unui milion de euro. Fosta campioană din Gruia păstrează și 20% dintr-un transfer ulterior al kosovarului în vârstă de 26 de ani.
Acționarul giuleștenilor, Victor Angelescu, spune că Ermal Krasniqi poate fi o reală lovitură pentru Rapid. A fost cucerit de fotbalistul adus în Liga 1 de Dan Petrescu de la Ballkani. Angelescu e convins că o schimbare de sistem îl va pune în valoare pe kosovar. Bergodi îl va folosi fie în stânga, fie în partea opusă a terenului. Krasniqi intră în concurență directă cu Petrila și Funsho, doi dintre cei mai buni oameni ai Rapidului în prima parte a sezonului.
„Transferul e închis, din punctul nostru de vedere. Suntem înțeleși cu toții, urmează să semnăm mâine. Nu văd o problemă, cred că toată lumea a fost liberă timp de două zile, cât a fost Crăciunul. Am fost și noi cu familiile, nu ne-am ocupat de acte. Nu e prima dată când transferăm de la CFR, suntem înțeleși cu ei. Suma este acolo unde s-a spus (1 milion de euro).
În acest sezon, Krasniqi nu are cifre impresionante. Dar are o valoare mult mai mare în alt sistem decât cel jucat acum de CFR Cluj. Când era în formă și la ce sume se vehiculau… Suma de transfer mi se pare chiar mică. Noi sperăm să arate și mai bine la noi și să demonstreze că merită banii pe care i-am plătit. Poate juca și stânga, și dreapta. Ne dorim concurență în lot, trebuie să joace cine e mai bun”, a spus Angelescu la Digisport.
Krasniqi e cel de-al 3-lea transfer al Rapidului din această iarnă, după Florenti Hasani și Borisav Burmaz.