Andrei Nicolescu a vorbit despre posibilii investitori de la Dinamo.
În prezent, Dinamo trece printr-o perioadă foarte grea, din punct de vedere sportiv, având în vedere că se află pe penultimul loc în Superliga, cu nouă puncte obținute după 12 meciuri jucate.
Andrei Nicolescu, acționar și administrator special la Dinamo, a dezvăluit că se află în discuții avansate pentru cooptarea unui nou investitor la clubul din „Ștefan cel Mare”. Totodată, a lansat „săgeți” către oamenii care, în trecut, au ajutat-o pe Dinamo doar la nivel declarativ.
În plus, Nicolescu a spus că, până acum, a investit aproximativ patru milioane de lei, la Dinamo.
„Am înaintat discuțiile cu celălalt potențial investitor despre care vorbește toată presa, dar, fiind într-o zonă foarte structurată, este o chestiune care ține de un ritm pe care fiecare și-l impune. Mai avem niște discuții principiale cu înca doi sau chiar trei potențiali investitori.
La momentul acesta, structura acționariatului este un pic mai complexă. Deciziile, în interiorul acționariatului, sunt bazate pe niște principii la care am aderat cu toții și, evident, nu mai este o decizie a mea sau a lui Eugent, ci una comună. Nu este o fugă pentru a mai adăuga un acționar.
Aș vrea să nu uite nimeni că în ianuarie 2023 n-a venit niciun cal alb și niciun prinț, deși în media cred că ați auzit foarte mulți prinți și cai albi, pe care, dacă îi ascultam, acuma cred că jucam în Liga Campionilor sau anul acesta cred că ne băteam la campionat. Dar eu nu i-am văzut. În ianuarie, m-am văzut pe mine și pe Eugen.
Am fost la o întâlnire în iulie 2022, la o masă foarte mare organizată la TZA, plină de dinamoviști și fiecare avea soluții. Din iulie 2022 și până în ianuarie 2023, eu nu am văzut pe nimeni. Banii alocați în proiect de mine, de când Red and White a intrat în acționariat, sunt cam patru milioane și un pic”, a declarat Andrei Nicolescu, în cadrul emisiunii Dinamo 7/9.