„Dacă e așa, are o mare problemă. Știți ce mi-a zis când l-am întrebat unde merge?” Meme Stoica, dezvăluiri uluitoare despre fotbalistul dat gratis de Becali, deși avea clauză de 500 de milioane de euro

08 02. 2024, 23:08

Mihai Stoica a făcut primele comentarii după despărțirea lui Ianis Stoica de FCSB.

Oficialul dezvăluie un dialog incredibil pe care l-a avut cu Ianis și, de asemenea, motivul care a condus la despărțirea fotbalistului de U Cluj, unde era împrumutat până în vară. Vârful de 21 de ani nu ar fi suportat ideea de a avea un concurent pentru regula Under la Universitatea, pe Pănoiu, și de aceea a plecat din lotul antrenat de Sabău. Ianis Stoica, fotbalist care la FCSB avea o clauză de reziliere în valoare de 500 de milioane de euro, a fost lăsat de Becali să plece cu titlu gratuit la FC Hermannstadt.

„Aveam mare încredere în Ianis Stoica. Avea niște calități de golgheter extraordinare, doar că trebuie să fie dublate de alte calități pe care, din păcate, nu știu dacă le are, nu am mai lucrat cu el în ultima perioadă. Din câte înțeleg, neoficial, că nu am vorbit cu el, a fost foarte deranjat de faptul că U Cluj l-a împrumutat pe Pănoiu. Dacă e așa, are o mare problemă. Poate nu e așa, dar eu știu ce vorbesc”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.

„A fost discuția aia cu Beer Sheva, noi nu puteam să discutăm cu Beer Sheva dacă era împrumutat la Cluj”, explică managerul general de la FCSB.

„Ianis a avut 3 oferte dintre care să aleagă vara trecută. A optat pentru U Cluj, deși își mai dăduse acordul pentnru alte două cluburi. Când Meme l-a confruntat, puștiul i-a dat un răspuns aiuritor:

Negocia îm vară cu Sibiul, cu Petrolul, cu U Cluj. L-am întrebat: ‘De ce le spui tuturor oamenilor că mergi? Toți cred că mergi la ei, unde vrei să mergi?’ ‘În Finlanda’, a răspuns. Am zis că nu are sens să mai vorbim. Nu pot să judec sau să critic un jucător care nu mai este al nostru. Sper că a făcut alegerea bună”, a încheiat Meme.