Cuvântul pe care l-au folosit judecătorii când șoferul criminal de la 2 Mai le-a spus că vrea să-și petreacă sărbătorile acasă
Pe 20 august, Vlad Pascu a fost arestat preventiv de Judecătoria Mangalia. De atunci, șoferul criminal de la 2 Mai este după gratii, măsura arestului fiind prelungită. Pe 6 decembrie, magistrații au analizat cererea de revocare a măsurii. Se pare că tânărul ar fi vrut să iasă din arest de Sărbători.
Judecătorii au respins cererea de revocare a arestului preventiv
Vlad Pascu, tânărul care a urcat drogat la volan și a ucis două persoane, a solicitat revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia. Vineri, magistrații de la Judecătoria Mangalia au analizat cererea tânărului care a produs cumplitul accident în luna august a acestui an.
Șoferul criminal de la 2 Mai ar fi dorit să iasă din arestul preventiv de sărbători. Ei bine, judecătorii au respins cererea, considerând că aceasta este ”neîntemeiată”. Prin urmare, Vlad Pascu va rămâne în continuare în arest.
”În temeiul art.207 alin.6 Noul Cod proc.pen. constată legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului Pascu Matei Vlad În temeiul art.207 alin.4 Noul Cod proc.pen. menține arestarea preventivă a inculpatului Pascu Matei Vlad, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.15/UP din data de 20.08.2023, emis de Judecătoria Mangalia în dosarul nr.4085/254/2023. Respinge cererile formulate de apărătorul inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive și înlocuirea cu o altă măsură, ca neîntemeiate”, se arată în decizia judecătorilor.
Vlad Pascu poate contesta decizia
De menționat este și faptul că decizia magistraților nu este una definitivă. Așadar, Vlad Pascu poate să facă contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare. Acum, rămân de văzut dacă va face sau nu acest lucru.
Reamintim că pe 19 august, tânărul s-a urcat la volan sub influența substanțelor interzise. Apoi, el a circulat cu autoturismul pe DN39, iar în apropiere de localitatea 2 Mai a intrat într-un grup de pietoni. În urma accidentului, două persoane au decedat, iar alte trei au fost rănite.
A fugit de la locul accidentului
Tânărul a fugit de la locul accidentului, însă oamenii legii l-au găsit imediat, în Vama Veche. Ulterior, anchetatorii au concluzionat că Vlad Pascu se afla sub influența mai multor substanțe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină. Așa se face că, pe 20 august, șoferul criminal de la 2 Mai a fost arestat preventiv de Judecătoria Mangalia.
Inițial, Vlad Pascu a fost arestat pentru 30 de zile, însă măsura arestului a fost prelungită. În septembrie, el a fost trimis în judecată pentru ”ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”.