Lucian Burchel este decis să nu facă nici măcar un pas în spate în „războiul” pe care l-a declanșat împotriva antrenorilor din Superligă fără carnet, licență sau cu astfel de diplome obținute în Republica Moldova, care nu pot fi echivalate în România. Deși s-a transformat în „inamicul public numărul 1” în ultima perioadă, după ce s-a îndreptat, în primul rând, împotriva lui Mihai Pintilii, dar nu numai, șeful Școlii Federale de Antrenori din cadrul FRF este decis chiar să facă pași suplimentari în demersul său de a „eradica” fenomenul antrenorilor fără studii din fotbalul românesc.
Se pare că el a primit undă verde în aces sens chiar de la Răzvan Burleanu. Așa că nu îl împiedică nimic să își ducă „misiunea” la un alt nivel. Potrivit prosport.ro, Lucian Burchel plănuiește să își trimită colaboratorii la antrenamentele echipelor de Superligă. Pentru a vedea cine conduce în realitate ședințele de pregătire. În mod evident, aceste vizite ar urma să fie neanunțate.
Primul pas în acest demers este reprezentat de aprobarea acestei idei de către Comitetul Executiv al FRF. Din acel moment, oamenii de încredere ai lui Burchel vor putea să facă aceste „vizite-surpriză”. Ei vor urmări în mod special dacă antrenorii care nu posedă calificarea necesară conduc ședințele de pregătire. De asemenea, se va „cerceta” dacă antrenorii principali din acte, deținători de licență PRO, vor fi măcar prezenți la antrenamente.
Bineînțeles, în cazul în care se va observa că se încalcă prevederile regulamentare, ar urma ca cei implicați să suporte anumite consecințe. Așa cum s-a întâmplat cu Mihai Pintilii, care a fost reclamat de Lucian Burchel la Comisia de Disciplină pentru că s-a comportat ca un antrenor principal în timpul unui meci al FCSB-ului, deși nu avea acest drept, întrucât nu ar deține nicio calificare în acest sens.
Conform sursei citate, în cursul zilei de miercuri, Lucian Burchel se va apleca și asupra situației noului antrenor de la Universitatea Craiova. Acesta nu a reușit încă să își rezolve probleme contractuale pe care el are cu fosta echipă, Universitatea Cluj. Se pare că rezilierea dintre cele două părți nu s-a făcut așa cum ar fi trebuit.
Însă, chiar și așa, Eugen Neagoe s-a deplasat în cantonamentul din Antalya al noii echipe și a condus ședințe de pregătire, în condițiile în care contractul său cu formația din Craiova nu a putut fi încă înregistrat la LPF. Din acest motiv, Neagoe nici nu a stat pe banca tehnică la meciul pierdut de olteni la Botoșani, scor 0-1.