Cutremur la PSG! Messi se pregătește pentru următorul transfer. Cu cine a discutat zilele trecute

Gabriel-Alexandru Ioniță 07.10.2021, 17:22
Cutremur la PSG! Messi se pregătește pentru următorul transfer. Cu cine a discutat zilele trecute

PSG a dat în vara acestui an poate cea mai mare lovitură din istorie pe piața transferurilor. Clubul din capitala Franței l-a adus pe Parc des Princes pe Lionel Messi din postura de jucător liber de contract. După ce acesta s-a despărțit de FC Barcelona.

După un început ceva mai ezitant, starul argentinian a reușit să marcheze primul său gol pentru vicecampioana Franței. Messi a marcat un gol foarte frumos în meciul pe care PSG l-a câștigat cu scorul de 2-0 pe teren propriu în fața celor de la Manchester City în grupele Champions League.

Se lucrează deja la transferul lui Lionel Messi de la PSG

Cu toate că nici nu s-a uscat bine semnătura lui Messi pe contractul cu PSG, au apărut deja zvonuri legate de viitoarea destinație a fotbalistului de 34 de ani. Potrivit Mundo Deportivo, David Beckham l-a contactat recent pe starul argentinian în vederea unei posibile colaborări la Inter Miami, clubul din MLS deținut de fostul mare fotbalist englez.

Bineînțeles că mutarea ar urma să se facă în iunie 2023. Atunci când expiră contractul lui Messi cu PSG. Sursa citată notează că Beckham ar încerca să profite de faptul că argentinianul deține mai multe proprietăți în Miami. Și ar fi astfel atras mai mult de orașul din Florida față de altele.

Mai mult, jurnaliștii spanioli au anunțat că Beckham își dorește foarte mult să îi aducă pe Messi și Cristiano Ronaldo în aceeași echipă. Englezul chiar ar fi discutat deja și cu starul portughez al lui Manchester United în acest sens.

Oficialii lui Inter Miami au confirmat posibilul transfer

Informația legată de eventualul transfer al lui Lionel Messi la Inter Miami a fost confirmată chiar de partenerul lui David Beckham de la clubul nord-american. Jorge Mas a dezvăluit că cei doi lucrează la această afacere. Și chiar s-a arătat optimist în ceea ce privește șansele ei de a se concretiza.

David și cu mine am muncit din greu. Avem dorința de a transfera cei mai buni jucători aici. Iar Leo Messi este un jucătorul unei generații, argumentat. Cel mai bun din toate timpurile.

Sunt optimist că Messi va juca în echipamentul Inter Miami, pentru că acest lucru îi va întregi moștenirea de cel mai bun jucător al generației noastre. Și va îndeplini ambițiile conducerii lui Inter Miami de a crea o echipă de top la nivel mondial”, a declarat partenerul lui Beckham de la Inter Miami potrivit The Sun.

De asemenea, și Lionel Messi a explicat în urmă cu aproximativ un an că și-ar dori să joace la un moment dat în Major League Soccer: „Întotdeauna am spus că am impresia că mi-ar plăcea să mă bucur de experiența de a trăi în Statele Unite. Să joc în acea ligă. Dacă se va întâmpla sau nu, nu știu”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622