Cutremur la Petrolul Ploiești. După eșecul contra Chindiei, echipa ar putea fi preluată de omul care a adus multe titluri la Cluj Napoca

30 01. 2023, 15:29
Asta arată disperarea de la Petrolul: în ce condiții a preluat clubul Marian Copilu

Petrolul a început extrem de prost anul și a bifat două înfrângeri consecutive. Clubul ploieștean se confruntă și cu mari probleme financiare. În acest cotext, fanii ”lupilor galbeni” au parte și de o veste bună. Se pare că Marian Copilu este foarte aproape să preia clubul ploieștean, discuțiile fiind avansate.

Petrolul ar putea avea un nou patron. Discuțiile sunt foarte avansate

Petrolul a început cu stângul acest an. Ploieștenii au pierdut ambele meciuri disputate în Superliga și se află într-o degringoladă totală. În plus, problemele financiare de la club sunt tot mai mari.

Pe fondul acestei situații extrem de delicate, fanii ”lupilor galbeni” au parte de o veste nesperată. Potrivit ProSport, Petrolul ar putea fi preluat în următoarea perioadă de Marian Copilu. Se pare că fostul președinte de la CFR Cluj se află de ceva timp în discuții pentru preluarea clubului ploieștean. Sursa citată anterior susține că tranzacția s-ar putea oficializa în această săptămână sau cel târziu la începutul săptămânii viitoare. Misiunea lui Marian Copilu nu va fi însă deloc ușoară la Ploiești. El trebuie să acopere mai întâi o ”gaură” de 2,2 milioane de euro. Totuși va beneficia și de sprijinul autorităților locale care par dispuse să ajute mai mult clubul. Dacă mutarea se va concretiza, Petrolul ar putea scăpa de problemele actuale. Astfel, clubul ploieștean va putea spera să redevină una dintre forțele fotbalului românesc.

Valeriu Răchită trage un semnal de alarmă cu privire la situația financiară de la Petrolul

Recent, Valeriu Răchită, fost jucător, antrenor și conducător la Petrolul Ploiești, iar în prezent consultant al primarului din acest oraș, a anunțat că problemele financiare ale clubului de pe „Ilie Oană” sunt foarte mari. El susține că cel mai probabil se va încerca reducerea masivă a cheltuielilor în următoarea perioadă. Iar faptul că „lupii galbeni” au renunțat deja la mai mulți jucători arată că a început deja acest proces. În plus, Răchită a dezvăluit că mai sunt câțiva jucători pe care clubul vrea să-i vândă în această iarnă.

Pentru Petrolul, la ce se întâmplă acum – am văzut și ieșirea lui Grozav – orice ban este binevenit. Nu numai Țicu, am înțeles că și Jair, și Huja sunt scoși la vânzare. Situația economică a clubului este extrem de dificilă. Ei țin la bani, la preț.

Sponsori sunt, vreo 20, dar au dat banii. S-au terminat banii pentru că nu există în spate un finanțator. Sunt doar sponsori și bani din televiziune. Dar din drepturile TV din ianuarie se plătesc primele de promovare de acum un an”, a spus Răchită, potrivit Sport.ro.