Curg sute de milioane de euro în Manchester, în „războiul” dintre United și City! În timp ce în restul Europei, marile forțe nu mai știu cum să economisească bani, marile echipe din Anglia pregătesc transferuri de sute de milioane. Asta chiar dacă și fotbalul a fost afectat de pandemie.
Nu și Premier League, acolo unde banii vin în continuare. Iar noul sezon se anunță mai încins decât oricând. Manchester City și Manchester United au început deja lupta pentru titlu. Cele două mari rivale se luptă în transferuri spectaculoase. Diavolii l-aua dus deja pe Jadon Sancho, dar și campionii pregătesc două lovituri de senzație.
Fanii campioanei Angliei se uitau cu îngrijorare către mutările anunțate de rivalii din oraș. Cu toate acestea, echipa lui Pep Guardiola a lucrat intens în culise și se pare că este aproape să anunțe două mega transferuri. Cetățenii și-au stabilit două ținte importante în această vară, amebele din PRemier League. Este vorba de Harry Kane și Jack Grealish, doi dintre oamenii care au dus Anglia în finală, la Euro.
Cei doi sunt văzuți drept piesele care îi lipsesc lui Guardiola să aducă, în sfârșit, Liga Campionilor la City. A fost aproape sezonul trecut, dar a pierdut finala chiar în fața rivalei Chelsea. De aceea City este gata să spargă banca pentru cei doi fotbaliști. Doar Harry Kane ar costa aproape 200 de milioane de ero, mai ales că Tottenham este disperată săîși păstreze căpitanul.
Kane, însă, vrea să se bată pentru trofee și simte că la Londra nu va putea să facă acest lucru. Nici Grealish nu ar refuza să lucreze cu Pep, chiar dacă Aston Villa încearcă să îl convingă să rămână pe loc. Cei doi sunt atrași de perspectiva de a câștiga trofee sub comanda lui Guardiola.
Manchester United a dat deja prima mare lovitură pe piața transferurilor. După aproape doi ani de tatonări, Jadon Sancho a lăsat pe Dortmund și a ales să se întoarcă în Premier League. Ole Gunnar Solskjaer știe că acum nu mai are scuze și trebuie să lupte la titlu. Mai ales că șefii clubului îi mai pregătesc o surpriză mare: aducerea lui Raphale Varane, de la Real Madrid.
Galacticii încearcă să se echilibreze financiar, dar să și strângă bani pentru Kylian Mbappe. De aceea sunt dispuși să renunțe la fundașul francez, chiar dacă în această vară a plecat și Sergio Ramos. United și Real sunt aproape să se înțeleagă, pentru un trasnfer pentru aproape 50 de milioane de euro. Iar mutarea s-ar putea realiza chiar în această săptămână.