Ultima clasată din Liga 1, Gaz Metan Mediaș, a fost depunctată din nou de către Federația Română de Fotbal.
Comisie de Disciplină din partea FRF a anunțat oficial că Gaz Metan a mai pierdut două puncte, astfel că medieșenii au acum -13 în clasament.
Gaz Metan a fost depunctată acum pentru datoriile față de Sergiu Popovici (29 de ani), fundaș care a evoluat pentru „lanterna roșie” în perioada 2017-2018.
Popovici Sergiu Cristian vs. CS Gaz Metan Mediaş – Neexecutare Hotărâre CNSL – În temeiul art. 85.1.b din RD, se sancţionează clubul Gaz Metan Mediaş cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi i se vor scădea puncte.
Scăderea de puncte se aplică celor acumulate în campionatul de categoria cea mai ridicată, urmând ca, la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată, echipei în cauză să i se scadă câte două puncte, respectiv, pentru perioada 17.03.2022-31.03.2022, s-au scăzut două puncte. Termen 27.04.2022″, a anunțat Comisia de Disciplină a FRF.
Gaz Metan a rămas fără bani în acest final de sezon, iar din vară sunt șanse mari ca echipa să se desființeze. Clubul are datorii mari în acest moment, iar autoritățile locale nu sunt interesate să salveze Gazul. S-ar părea că oamenii din zonă vor să pună bazele unui club nou, fără datorii, și să îngroape Gaz Metan.
Clubul Gaz Metan a luat naștere în urmă cu 77 de ani, în 1945. Gaz Metan se află din 2016 în Liga 1, când a obținut ultima promovare în primul eșalon. Cea mai bună poziție ocupată vreodată de Gaz Metan în prima divizie a fost locul 5, în sezonul 2019-2020.