Cum se menține în formă Ilinca Vandici la 37 de ani. Fosta lui Ciprian Marica apelează la câteva trucuri: „Cred în leacurile băbești”

26 11. 2023, 12:57

Ilinca Vandici se menține extraordinar de bine și nu se sfiește să-și expună corpul superb. Vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare și în multe fotografii apare în costum de baie.

Cum să arăți așa la 37 de ani?

Fosta iubită a lui Ciprian Marica adoră să facă plajă și are grijă să realizeze mereu câte o ședință foto în bikini atunci când merge într-o destinație caldă. Vara trecută, șatena a bifat mai multe vacanțe și și-a creat o mulțime de amintiri frumoase.

În timpul liber, Ilinca Vandici merge și la sala de fitness. Superba prezentatoare TV adoră să facă sport. Uneori se antrenează în aer liber. Acesta este, de altfel, unul dintre secretele ei.

Sportul e modalitatea prin care îmi mențin corpul sănătos, dar îi dau și o formă frumoasă. Și o modalitate prin care elimin energia negativă, de ce nu. Întotdeauna am făcut sport, dar de foarte mulți ani de zile o fac în mod constant, cu un antrenor personal.

Nu pentru că e în trend să faci asta, ci pentru că, efectiv, mă ajută, îmi schimbă exercițiile, îmi cunoaște corpul, știe exact ce trebuie să lucrezi, cât de mult, cu ce greutăți.

Tot din capitolul stil de viață sănătos este și alimentația. De ceva vreme am renunțat la produsele făinoase, pâine, paste, am înlocuit cu orez. Mănânc foarte multă carne, fructe, dar nu mă pot abține de la dulciuri, dar încerc să mențin un echilibru.

Nu țin dietă, nu cred în diete, în stresul pe care îl punem în plus pe corpul nostru, față de ce trăim în fiecare zi, pentru că la un moment dat acesta va ceda și atunci cred că un stil de viață sănătos, pentru mine cel puțin, funcționează foarte bine.”, a declarat Ilinca Vandici, conform unica.ro.

Prezentatoarea tv crede în leacurile băbești

Vedeta își prepară singură unele produse cosmetice. Ea crede în leacurile băbești și obșișnuiește să își facă singură anumite măști.

Cred în leacurile băbești, dar nu am timp să îmi fac singură măști, și cred că trebuie să evoluăm odată cu lumea și atunci când sunt atât de multe studii care se fac, atât de multe produse inovatoare care ies pe piață, că ar fi păcat să nu le încercăm, să nu le testăm și să nu ne bucurăm de eficiența lor”, a mai spus Ilinca Vandici.

Șatena are o siluetă de invidiat

Ilinca Vandici a avut o perioadă în care s-a antrenat zilnic. A făcut asta un an de zile, apoi a înțeles că este necesar să continue să facă mișcare dacă nu vrea să ajungă precum alte colege de-ale ei.

Nu e o chestie dezvoltată peste noapte, e multă muncă în spate. E foarte multă disciplină, organizare, eu nu lipsesc de la antrenamente. Fac antrenament cu un antrenor personal, nu pentru că e o fiță, ci pentru că antrenorul respectiv vede cum se transformă corpul tău și știe unde e zona în care trebuie să se lucreze mai mult, mai puțin, astfel încât corpul meu să arate armonios.

Am avut la un moment dat un an de zile în care am făcut sport șapte zile din șapte. Rezultatele se văd în timp, nu peste noapte am reușit să ajung la forma la care sunt astăzi. Am foarte mare grijă și la alimentație, mănânc fructe, orez și cărniță. Mai nou am început să fac și masaj, pe care îl ador, mi se pare că ăsta e secretul ultimei perioade din viața mea. În momentul în care am descoperit masajul cu bambus și m-am dus o lună, două, deja acolo se face ce nu face sala. Lucrează alte zone ale corpului care nu pot fi lucrate în sala de sport.”, a afirmat fosta lui Ciprian Marica, potrivit wowbiz.ro.

Vedeta a rămas fără job

Ilinca Vandici a făcut treabă bună la „Bravo, ai stil!” , dar emisiunea nu a mai fost la fel de urmărită în ultimii ani. Prin urmare, șefii din trustul de televiziune turc Dogan au mutat show-ul pe Kanal D2, odată cu lansarea oficială a postului, care a avut loc pe 02 aprilie 2023. Mutarea nu a fost bine primită de către public, iar realizatorii emisiunii au decis că show-ul trebuie să iasă din grila de programe, ceea ce înseamnă că Ilinca Vandici este din nou liberă de contract.