Cum s-a transformat Florinel Coman într-o ”bestie”. FCSB are maximum de puncte după primele două etape, dar și un fotbalist în cea mai bună versiune a sa de până acum.
Roș-albaștrii au câștigat cu FCU Craiova, 3-1, și cu Dinamo, 2-1, iar în ambele partide și-a trecut numele pe tabela de marcaj și Florinel Coman (25 de ani).
Atacantul vicecampioanei României continuă forma excelentă pe care a avut-o pe finalul sezonului trecut, dacă nu este chiar una și mai bună în prezent.
Coman a marcat un gol superb în Derby de România, cu stângul, la colțul scurt și a spus la final că-și dorește să continue la fel în fiecare meci.
Transformarea lui Florinel Coman este evidentă, iar cei din anturajul său au explicat și cum a ajuns la acest moment exploziv al carierei sale.
Coman trage cu dinții pentru a avea evoluții cât mai bune care să-l ajute să facă pasul spre o echipă din vest. Atacantul are o clauză de reziliere de cinci milioane de euro, astfel că orice club și-l dorește trebuie sp vireze suma în contul FCSB-ului.
Becali este aproape convins că dacă va continua așa, atunci Coman nu va mai sta mult pe la FCSB, fapt care-l pune pe gânduri pe patron.
”Eu mă rog să n-o plătească (n.r. clauza de reziliere a lui Florinel Coman). Mă gândeam și azi. Să zicem că ne calificăm (n.r. în grupele Conference League) și pleacă Coman. O să fie mai greu la campionat fără Coman”, a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.
Despre felul în care Coman a ajuns să se transforme într-o ”bestie” a vorbit și Bănel Nicoliță, unul dintre prietenii săi.
”Florinel Coman a ajuns să fie cel mai bun datorită lui. Merge la sală, stă câte trei-patru ore în sală, mănâncă aşa cum trebuie. Se antrenează corect.
Este cel mai bun din campionat. Sper să îi ajute Dumnezeu să nu se accidenteze. El, de unul singur poate să câştige campionatul. A devenit familist şi asta contează foarte mult”, a spus Bănel Nicoliță, potrivit Fanatik.