Dorin Rotariu a reușit să-l surprindă pe Elias Charalambous după primele două săptămâni de antrenamente la FCSB. Motivul a fost dezvăluit chiar de tehnician înaintea meciului cu FC Voluntari din etapa cu numărul 13 a Superligii.
Dorin Rotariu a semnat cu FCSB din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de formația bulgară Ludogorets. Gigi Becali l-a convins cu unul dintre cele mai mari salarii din cadrul echipei, 20.000 de euro pe lună.
Chiar dacă nu a mai bifat un meci oficial de aproape șase luni, fostul dinamovist se află într-o formă fizică de invidiat. Elias Charalambous s-a declarat surprins de acest aspect și, totodată, încântat că îl are sub comandă.
„Să fiu sincer, sunt foarte surprins de Rotariu. Nu îl știam foarte bine personal. Îl văzusem în câteva meciuri, dar sunt surprins de forma lui. A ajuns într-o formă foarte bună. Nu a mai jucat de mult timp, nu a fost în cantonament cu echipa. Am fost cu toții surprinși de testele lui, de atitudinea lui, de felul în care s-a antrenat în ultimele două săptămâni.
Suntem fericiți să avem un jucător ca el, pentru că este diferit față de ce aveam deja în echipă. Aveam nevoie de un jucător ca el și cred că este un transfer foarte bun pentru noi”, a spus cipriotul de pe banca vicecampioanei la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari.
Foarte probabil, împotriva ilfovenilor își va face debutul Dorin Rotariu, dar nu ca vârf de atac, așa cum și-a dorit inițial Gigi Becali. Jucătorul i-a transmis că va avea un randament mult mai bun dacă va fi folosit în flancul drept. Partida este programată duminică, 22 octombrie, la ora 21:00, pe Arena Națională.
„Eu i-am zis că el joacă și număr 9, eu l-am întrebat pe băiat, a zis că joacă și număr 9. Mi-a zis că îi place cel mai mult în dreapta, dar că joacă trei posturi, atacant, al doilea vârf și în dreapta. Nu era un secret, mi-a zis băiatul că cel mai bun randament îl dă în dreapta. Și eu știam că el joacă în dreapta.
Eu l-am luat ca atacant, nu ca număr dreapta. Noi aveam o problemă în dreapta, că vârf e și Compagno, și Băluță. În dreapta nici Tavi nu funcționa bine, nici Miculescu. De când a plecat Cordea aveam o problemă. Mi-a plăcut de Băluță, dar am zis că el va juca titular și cu asta-basta. Dacă el nu joacă bine, după 45 de minute, joacă altul”, a declarat finanțatorul formației din Berceni, la Digi Sport.