Cum l-a pierdut UTA gratis pe Horațiu Moldovan, portarul transferat acum de Atletico Madrid

Iosif Pintilie 20.01.2024, 16:14
Cum l-a pierdut UTA gratis pe Horațiu Moldovan, portarul transferat acum de Atletico Madrid

Horațiu Moldovan (26 de ani) își face bagajele, pentru că urmează să plece din România și să semneze cu Atletico Madrid, locul cinci din Spania.

Portarul o va părăsi pe Rapid pentru o sumă modică. Doar 800.000 de euro vor primi giuleștenii pentru el, atât cât valorează clauza sa de reziliere.

Rapid nu este singurul club care l-a pierdut ”pe chilipir” pe Moldovan. Portarul a fost în lotul celor de la UTA, de unde a plecat gratis.

Laszlo Balint, despre Horațiu Moldovan

Laszlo Balint era antrenor la UTA, atunci când Horațiu Moldovan a plecat de la echipă. Spune că a fost decizia actualului portar al naționalei să plece, deși el nu a fost de acord.

Spune că Horațiu Moldovan a debutat la UTA pentru că ceilalți jucători ce erau eligibili pentru regula U21 aveau covid, dar nu a rămas în poartă deoarece titular de drept era Florin Iacob, care a ajuns chiar la echipa națională.

”A fost dorința lui să plece. Noi, în staff, eu, împreună cu antrenorul cu portarii, de la momentul respectiv, Gabi Vasiliu, nu am fost neapărat de acord cu dorința lui Horațiu de a pleca. Inițial, ne-am opus când a avut o primă ofertă.

Era un context în care, în acel moment, într-adevăr, a debutat pe un fond de criză de covid la noi, în acel prim an de liga 1 la UTA. În acea perioadă, chiar ni s-au infectat cu covid toți jucătorii care erau eligibili pentru regula de sub vârstă. Și atunci, am apărat primele patru etape cu Horațiu.

Au fost meciuri în care a avut și momente foarte bune, dar a avut și ezitări. Firesc, de altfel. Însă, noi, am fost obligați prin această mișcare să îl scoatem din echipă pe Florin Iacob (n.r. portarul UTA-ei), care, în acel sezon, a apărat foarte bine. Dacă vă aduceți aminte, chiar a fost selecționat de Mirel Rădoi la o acțiune oficială a echipei naționale.

Chiar dacă nu a debutat, era în circuitul echipei naționale. Horațiu Moldovan, în acel moment, practic avea concurență cu un portar aflat în vederile echipei naționale”, a spus Laszlo Balint, fostul antrenor al lui Horațiu Moldovan, conform iamsport.

Horațiu Moldovan a plecat de la UTA în ianuarie 2021, semnând cu Rapid. Jucase patru meciuri pentru arădeni. La Rapid a adunat 112 meciuri, primind 122 de goluri. De asemenea, în 42 de meciuri nu a luat gol.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622