Ovidiu Burcă (43 de ani) a reușit să se impună la Dinamo de când echipa era în Liga 2, iar acum atmosfera din cadrul lotului este total opusă față de cea din mandatul lui Dusan Uhrin jr, de exemplu.
Dinamo a început destul de bine noul sezon de la revenirea în Superliga, mai ales că gruparea din Ștefan cel Mare s-a confruntat cu mari probleme financiare și nu a putut efectua nici transferuri o bună bucată de timp din pauza de vară.
Între timp, planul de reorganizare a fost aprobat, iar acum conducerea clubului trage tare pentru a scoate clubul din insolvență. Eugen Voicu, unul dintre acționarii clubului, a precizat, prezent fiind în cadrul emisiunii Dinamo 7/9, de la PlaySport, că speră ca Dinamo să iasă din insolvență până vara viitoare.
Cu două victorii, două egaluri și patru înfrângeri, golaveraj 7-15, și opt puncte adunate, ”Câinii” se află acum pe locul 11, dar au șansa de a mai urca în ierarhie dacă se va impune mâine, vineri, 15 septembrie, pe Arena Națională, contra celor de la FCU Craiova, de la 21:30, Live pe playsport.ro.
Atmosfera din cadrul clubului este însă foarte bună, iar aici un rol determinant îl are Burcă.
Potrivit unor surse playsport.ro, antrenorul a reușit să le câștige încrederea jucătorilor nu numai prin metodele de antrenament, cât și prin faptul că la fiecare antrenament vorbește în patru cinci limbi străine, astfel încât fiecare fotbalist să înțeleagă perfect ce i se cere.
”Pe mine m-a lăsat mască când am văzut că repeta același lucru și în engleză și în spaniolă și în germană și în italiană, chiar și portugheză. Chiar mă gândeam că nu mai terminam așa antrenamentele”, a spus, râzând, un fotbalist de la Dinamo, sub protecția anonimatului, pentru playsport.ro, care apoi a completat: ”Dar băieților le place că le vorbește pe limba lor”.