După săptămâni întregi de negocieri, Vlad Chiricheş a acceptat, în cele din urmă, oferta FCSB-ului. Rămas liber de contract, după ce şi-a încheiat, de comun acord, înţelegerea cu divizionara secundă din Italia, Cremonese, experimentatul fotbalist în vârstă de 33 de ani a semnat, ieri, cu formaţia patronată de Gigi Becali.
Presa din Italia nu a rămas indiferentă în urma acestei mutări. Jurnaliştii de la Tuttomercato au dedicat un articol revenirii lui Chiricheş în prima ligă din România. Jurnaliştii din „Cizmă” nu au ţinut cont de deciziile instanţelor româneşti şi au scris că FCSB este continuatoarea Stelei Bucureşti, câştigătoare, în 1986, a Cupei Campionilor Europeni.
Este oficial începutul unei noi aventuri pentru fundașul central Vlad Chiricheș (33 de ani), care se întoarce în patria sa, la echipa care l-a ajutat să decoleze și să se facă remarcat pe plan internațional, FCSB, care este denumirea actuală a echipei istorice Steaua București”, au titrat italienii.
În urmă cu zece ani de zile, Chiricheş îşi lua adio de la gruparea roş-albastră şi făcea pasul spre Premier League. Tottenham plătea atunci nu mai puţin de nouă milioane şi jumătate de euro pentru a obţine semnătura apărătorului român. La FCSB, Chiricheş a petrecut doar un an şi şapte luni, în perioada ianuarie 2012 – august 2013.
Internaţionalul tricolor nu a avut încă parte de o prezentare clasică la FCSB. Transferul acestuia a fost anunţat, până în prezent, doar pe reţelele de socializare de către clubul roş-albastru, urmând ca acesta să apară în faţa jurnaliştilor după meciul de astăzi din Conference League, cu ŢSKA 1948 Sofia.
Chiricheş se antrenează de mai multe săptămâni alături de restul lotului condus de cipriotul Elias Charalambous şi are şanse mari să îşi facă redebutul la FCSB, în weekend. Trupa lui Gigi Becali va evolua atunci în deplasare, pe terenului nou-promovatei Oţelul Galaţi.
Chinuit de o accidentare, Chiricheş nu a făcut parte din lotul naţionalei României pentru dubla din preliminarii cu Kosovo şi Elveţia. Fundaşul de 33 de ani este văzut în continuare de selecţionerul Edi Iordănescu drept unul din liderii vestiarului primei reprezentative şi, în multe meciuri, acesta a primit banderola de căpitan.