Cum au jucat românii în Frosinone-Pisa. Notele primite de jucătorii noștri au fost dintre cele mai bune

Olteanu Ștefan 12.12.2022, 22:43
Cum au jucat românii în Frosinone-Pisa. Notele primite de jucătorii noștri au fost dintre cele mai bune

Românii Daniel Boloca (23 de ani), Olimpiu Moruțan (23), Marius Marin (24) și Adrian Rus (26) s-au întâlnit în runda cu numărul 17 din Serie B, în duelul Frosinone – Pisa 0-0.

Românii, în prim-planul unui duel din Serie B. Cum s-au descurcat în Frosinone – Pisa

O parte dintre românii care evoluează în fotbalul din Italia au avut ocazia să se întâlnească în etapa precedentă din Serie B, cu ocazia partidei Frosinone – Pisa.

În tabăra echipei gazdă, Daniel Boloca, mijlocaș central în vârstă de 23 de ani, a fost integralist. Cotat la 1.100.000 de euro de Transfermarkt și debutant în naționala mare a României la data de 17 noiembrie 2022, Boloca a avut o prestație apreciată de jurnaliștii italieni de la Tuttomercatoweb, care i-au acordat nota 6.5.

„Colaborează cu Mazzitelli ca al doilea punct de gardă, conducând balonul cu o naturalețe incredibilă. Asta arată cât de încrezător este”, a fost lăudat Boloca.

În schimb, la Pisa, Olimpiu Moruțan și Marius Marin au început partida din postura de titulari. Dintre ei, doar Moruțan a fost păstrat pe teren până la final. Marin a fost înlocuit în minutul 70. Pe banca lui Pisa a fost și Adrian Rus, însă fundașul nu a primit niciun minut din partea antrenorului și a rămas rezervă neutilizată.

Revenind la Moruțan și Marin, cei doi au primit aceeași notă din partea jurnaliștilor italieni, 6.00.

„S-a regăsit din primul minut între mijlocașii centrali și atacanți, cu sarcina de a crea superioritate numerică. Și-a crescut nivelul de joc în repriza secundă”, au notat jurnaliștii despre Olimpiu Moruțan.

Referitor la Marius Marin, italienii au transmis:

„Ca de obiciei, multe mingi recuperate. A demonstrat un dinamism indispensabil atunci când a blocat driblingurile celor de la Frosinone”.

Frosinone rămâne lider în Serie B. Pisa e și ea în lupta pentru promovare

În ciuda egalului din runda cu numărul 17, Frosinone rămâne lider în Serie B și principală favorită la promovare. Formația pentru care evoluează Daniel Boloca are 36 de puncte, cu patru mai multe decât ocupanta locului secund, Reggina.

De partea cealaltă, Pisa, formația lui Olimpiu Moruțan, Marius Marin și Adrian Rus, se află pe locul 8 la capătul etapei a 17-a. Pisa are 23 de puncte și ocupă ultima poziție care duce la barajul pentru promovare.

În runda viitoare, pe 18 decembrie, Frosinone va merge în deplasare la Genoa, în timp ce Pisa, cu o zi mai devreme, pe 17 decembrie, va primi vizita celor de la Brescia.

Semne excelente pentru Olimpiu Moruțan din partea șefilor de la Pisa: „Suntem foarte mulțumiți de el”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622