Au apărut primele imagini cu trofeul pe care îl va primi câștigătoarea actualului sezon al Superligii. Lupta s-ar putea încheia chiar în etapa din acest sfârșit de săptămână.
Farul și FCSB se vor înfrunta cu titlul pe masă la Ovidiu, întrucât victoria „marinarilor” ar majora la patru puncte avansul în fruntea clasamentului și le-ar aduce, practic, titlul. În schimb, orice alt rezultat va face ca suspansul să domnească până în runda finală, când cele două vor da piept cu CFR Cluj, respectiv Rapid.
Conform gsp.ro, mult râvnitul trofeu – care se acordă încă din 2002 – va ajunge la malul Mării Negre, în așteptarea deznodământului partidei programate duminică, 21 mai, la ora 21:00. Este vorba despre o cupă din argint masiv, de 12 kilograme și 60 de centimetri înălțime, creată de un bijutier german care a dorit să-și păstreze ascunsă identitatea.
La baza ei se află o minge de fotbal, iar pe o parte se observă, filigranate, atât stema țării noastre, cât şi emblema Federaţiei Române de Fotbal, care a intrat în posesia trofeului după ce i-a fost donat de Ion Țiriac. Primul titlu de campioană a României a fost cucerit de Olimpia București, în 1910.
Revenind la meciul care poate decide câștigătoarea campionatului, Gigi Becali a anticipat o luptă pe viață și pe moarte, dar și-a avertizat jucătorii că nu admite niciun alt rezultat decât victoria. Cu atât mai mult cu cât Farul va trebui să intre pe teren fără Denis Alibec. Acesta a primit două etape de suspendare după cartonașul roșu încasat la Craiova și va rata, practic, finalul sezonului.
„Păi dacă nu bați Farul fără Alibec ce mai vrei campion să fii? Stai acasă, stai la bază în Berceni și nu mai ai pretenții de fotbal. Dacă vrei să fii campion, trebuie să bați Farul! Cine bate, ăla e campionul! Dacă bate Farul, ei sunt campioni, dacă batem noi, noi suntem campioni!
Cine e mai bun, acum se vede. Care e mai mare! Dacă nu bați Farul, stai acasă și îți vezi de treaba ta. Echipa e mult mai bună, numai că echilibrează Hagi, dar să vă spun ceva, el îl mai avea pe Alibec. Hagi face cât cinci jucători, ce a făcut el cu Farul a făcut cinci jucători, e doar experiența lui, sper să nu se supere”, a declarat patronul FCSB-ului pentru fanatik.ro.