FCSB a susținut azi al doilea și ultimul amical din stagiul de pregătire al verii de la Apeldoorn (Olanda).
Duminică, 16 iulie 2023, de la ora 21:30, pe Stadionul Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, roș-albaștrii vor juca primul meci din noua stagiune contra celor de la FCU Craiova.
Meciul cu oltenii nu se va disputa în Bănie, pentru că acolo se vor face lucrări de montare a unui nou gazon după ce arena din Craiova a găzduit cea de-a doua ediție a Festivalului IntenCity, la care au fost prezenți printre alții Enrique Iglesias și Sabrina.
În Olanda, FCSB a disputat un prim amical cu Anderlecht, scor 2-5, iar azi a fost duelul cu PAOK, echipa lui Răzvan Lucescu, LIVE pe playsport.ro.
Față de primul test, de data aceasta, staff-ul tehnic al roș-albaștrilor a decis titularizarea lui Alex Băluță. Damjan Djokovic pare că și-a câștigat locul de titular, fiind deja la a doua astfel de ipostază.
În schimb, fundașul central Siyabonga Ngezana nu a fost inclus în formula de start, dar are șanse de a evolua pe parcurs.
Alex Băluță (29 de ani) a fost trimis în linia de trei din spatele vârfului împins, David Miculescu. Astfel, noul jucător al roș-albaștrilor va evolua pe dreapta, iar Florinel Coman (25 de ani), pe stânga.
În apărare, cuplul Dawa – Haruț pare a prinde cheag, astfel că rămâne de văzut și care va fi formula din viitorul sezon de campionat.
Echipa de start a FCSB-ului: A. Vlad – Ov. Popescu, Dawa, Haruț, Radunovic – Șut, Djokovic, Olaru – Băluță, Miculescu, Fl. Coman
Antrenor: Elias Charalambous