Cum arată acum Jelena Ostapenko, la 6 ani de la victoria cu Halep

07 07. 2023, 17:57

La şase ani după ce a triumfat la Roland Garros, în faţa Simonei Halep, Jelena Ostapenko a surprins prin forma fizică pe care a afişat-o în 2023. Letona în vârstă de 26 de ani a trecut printr-o transformare radicală şi pare că se confruntă cu o creştere în greutate.

În ciuda kilogramelor în plus, Ostapenko a avut o primă jumătate de an încunată cu rezultate pozitive. La Wimbledon însă, sportiva din spaţiul baltic a fost eliminată încă din turul secund, de românca Sorana Cîrstea.

Ostapenko şi-a adjudecat setul întâi, dar Cîrstea a venit tare din urmă şi a obţinut biletele pentru cel de-al treilea tur. Pentru această victorie, tenismena originară din Bucureşti s-a ales cu un cec în valoare de 140.000 de eur0.

A strâns peste 12 milioane de euro din tenis

În afară de Marele Şlem de la Paris, cea mai mare performanţă a Jelenei Ostapenko rămâne semifinala de la Wimbledon, din 2018. Urmează apoi sferturul de finală din luna ianuarie a acestui an, de la Australian Open.

Pentru rezultatele obţinute la simplu, în acest an, la Wimbledon, Ostapenko a strâns doar 100.000 de euro. În întreaga sa carieră de până acum, jucătoarea letonă a obţinut câştiguri ce depăşesc 12 milioane de euro. Din această sumă, aproximativ 1,25 de milioane de euro reprezintă banii obţinuţi pe parcursul acestui an.

Ostapenko ocupă, în prezent, poziţia a 17-a în clasamentul mondial al WTA. Cea mai bună clasare a sa rămâne locul 5, în martie 2018. Ostapenko a triumfat la doar cinci turnee până acum, dintre care unul este Roland Garros-ul din 2017. Simona Halep a avut atunci la îndemână cucerirea trofeului, dar letona a revenit fantastic.

Halep, marea absentă de la Wimbledon

După ce a ratat Australian Open, Halep nu a fost prezentă nici pe tabloul principal de la Wimbledon. Tenismena născută la Constanţa a fost audiată recent de tribunalul independent Sport Resolutions de la Londra şi îşi aşteaptă un prim verdict în cazul său de dopaj.

În cazul în care va fi nemulţumită de decizia adoptată de Sport Resolutions, Halep va putea face contestaţie la Tribunalul de Abitraj Sportiv de la Lausanne. Pedeapsa maximă pe care o poate primi românca este de patru ani. De regulă, TAS reduce sancţiunea prevăzută de prima instanţă de judecată.