Gest ciudat făcut de un jucător din Primera Division imediat după ce a înscris pentru echipa sa. A încercat să-i păcălească pe arbitri, însă oficialii jocului și-au dat seama ce a vrut să facă.
Atacantul celor de la Celta Vigo, echipă din Primera Division, a fost protagonistul unui moment ciudat. Igo Aspas, fotbalistul în vârstă de 34 de ani, a înscris pentru echipa sa, însă s-a accidentat în momentul executării.
Fotbalistul cotat la 9 milioane de euro a mers la marginea terenului pentru a sărbători și și-a scos tricoul, motiv pentru care arbitrul i-a arătat cartonașul galben. Gestul a fost unul de neînțeles pe moment, însă oficialii jocului i-au deslușit motivul real.
Fotbalistul din Primera Division se afla la limita cartonașelor, iar în momentul în care a simțit că s-a accidentat și-a scos tricoul pentru că oricum urma să lipsească în următoarea confruntare. Din nefericire, imediat după ce a fost înlocuit, Valencia a egalat. Ulterior, Celta Vigo a mai încasat un gol și a pierdut în fața „liliecilor”.
Iago Aspas was a yellow card away from a one match suspension.
After injuring himself while scoring, he appeared to take off his shirt so he could serve his punishment while recovering ? pic.twitter.com/ONKvGkuFvJ
— ESPN FC (@ESPNFC) December 6, 2021
Kylian Mbappe este unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai lumii, în momentul de față. Atacantul francez este dorit de mai multe echipe de top ale Europei. Mbappe mai are contract cu Paris Saint-Germain până în vara anului viitor. După toate probabilitățile, starul francez va pleca gratis de pe Parc des Princes, dacă lucrurile nu iau o turnură neașteptată.
Destinația cea mai vehiculată în presa internațională pentru Mbappe este Real Madrid. Starul francez a fost dorit cu insistență de echipa madrilenă și în această vară, însă mutarea nu s-a concretizat. Francezul va ajunge, cel mai probabil, din vara anului 2022 pe Santiago Bernabeu. Însă, dacă PSG o să semneze cu idolul lui, lucrurile ar putea schimba radical termenii problemei. Kylian și-a dorit toată viața să fie antrenat de Zidan, iar tehnicianul ar fi în negocieri intense cu echipa de pe Parc des Princes.
În cadrul unei sesiuni de autografe pe cartea autobiografică „Je m’apelle Kylian”, Mbappe a primit o întrebare directă de la un mic fan. Acesta l-a întrebat pe atacantul francez dacă va pleca la Real Madrid. „Te duci la Real Madrid sau vei rămâne?”, l-a întrebat micul fan. Zâmbind, dar parcă și ușor pus în dificultate pentru că nu se aștepta la un asemenea moment, în replică, Mbappe i-a răspuns tot cu o întrebare: „Nu sunt sigur, tu ce vrei?” . Puștiul a răspuns imediat, fără să stea pe gânduri: „Paris!”. „Hmm, mă voi gândi”, a replicat râzând fotbalistul.
? A kid told Mbappè: “Are you going to Real Madrid or will you stay?”
Kylian: “I’m not sure, what do you want?”
Kid: “Paris.”
Kylian: “Hmm, I’ll think about it [laughs].” pic.twitter.com/iThEOA0K9K
— Los Blancos Live (@LosBlancos_Live) December 3, 2021