Multe dintre vedetele care au participat la fostele ediții ale emisiunii ”Survivor România” concurează și în noul sezon al show-ului de aventură. Chiar dacă, în repetate rânduri, și-a exprimat dorința de merge din nou în Dominicană, Kamara nu se numără printre concurenții de la ”Survivor All Stars”.
Pe 16 ianuarie, la Pro TV a debutat ”Survivor România All Stars”, o ediție specială a show-ului de aventură. După cum vă spuneam, Kamara nu se numără printre concurenții din acest sezon, chiar dacă și-a exprimat de mai multe ori dorința de a merge din nou în Dominicană.
Artistul nu a fost chemat la casting, așa că, zvonurile nu au întârziat să apară. De exemplu, s-a speculat că artistul nu a fost cooptat pentru ”All Stars” din cauza scandalului iscat în emisiunea lui Cătălin Măruță, cu soțul Andrei și cu Cristi Mitrea.
Nu cu mult timp în urmă, fostul concurent de la ”Survivor” a ținut să facă lumină în acest sens. Kamara a negat toate aceste zvonuri, precizând că prezentatorul nu era implicat în această poveste, mai ales că nu face el castingul la emisiuni.
”S-a plecat de la emisiunea pe care au am avut-o la Măruță anul trecut. Nu are nicio legătură. Măruță nu are nicio implicare în povestea asta. Măruță nu face castingul la PRO TV, la nicio emisiune. Survivor are un director de casting care propune oamenii și mai departe decid împreună cu PRO și cei de la Acun Medya.
Cu Măruță mă știu de peste 20 de ani, de când eram student și în niciun caz Măruță nu ar face așa ceva. Este exclus. Ne știm prea bine și ne înțelegem prea bine. Anii petrecuți prin emisiuni și tot felul de proiecte nu l-ar face să se preteze la așa ceva.
Am fost în emisiune să vorbesc despre Survivor, mai ales că sunt printre cei mai fresh participanți și pentru că am stat acolo multă vreme. Am profitat de acest prilej să discutăm și de speculațiile astea. Am clarificat acolo cu Măruță. Ne-am amuzat pe seama zvonurilor”, a declarat Kamara, potrivit Fanatik.
Totodată, cântărețul a explicat de ce a fost exclus de această dată. Kamara a mărturisit că ar fi vrut să revină în competiție, însă preferințele producătorilor au fost altele. Cu toate acestea, vedeta nu a comentat decizia celor din producție.