Cum a reacționat impresarul lui Radu Drăgușin când a auzit de interesul lui FC Barcelona. „Iarna aceasta se poate face transferul”

Sorin Barbu 17.12.2023, 14:45
Cum a reacționat impresarul lui Radu Drăgușin când a auzit de interesul lui FC Barcelona. „Iarna aceasta se poate face transferul”

Radu Drăgușin va pleca de la Genoa în această iarnă, iar suma de transfer va fi de aproape 30 de milioane de euro. Rămâne de văzut care va fi echipa care va câștiga această cursă. Impresarul jucătorului a recunoscut că poartă negocieri cu mai multe cluburi și a reacționat după ce în presa din Spania au apărut informații că și FC Barcelona vrea să se înscrie la această licitație.

Ce a spus Florin Manea când a auzit că FC Barcelona este interesată de Radu Drăgușin

Radu Drăgușin este cel mai în vogă jucător român și poate deveni protagonistul celui mai scump transfer din istoria fotbalului nostru. Jucătorul este legitimat la Genoa și mai are doi ani de contract, dar poate pleca peste câteva zile. Mai multe cluburi s-au interesat de el și au aflat că jucătorul costă 30 de milioane de euro, în condițiile în care a fost cumpărat de la Juventus cu 5,5 milioane de euro.

Presa din Spania a scris astăzi, 17.12.2023, că și FC Barcelona vrea să participe la această licitație și speră să-l ia pe fundașul care în cele 16 etape din acest sezon din Serie A nu a primit nici măcar un cartonaș galben.

„Eu acum sunt chiar la Genoa, dar pe mine nu m-a sunat nimeni de la Barcelona. Spun adevărul. Dacă mă vor suna, vom sta de vorbă. Oricum, Radu este urmărit de mai multe echipe importante, așa că vom vedea ce se va întâmpla.

Cred că în iarna aceasta se poate face transferul lui Drăgușin. Vom alege cea mai bună ofertă pentru el”, a spus Florin Manea pentru digisport.ro.

Impresarul jucătorului este cel care a recunoscut acum două zile că negocierile cu Tottenham sunt foarte avansate. Oficialii clubului londonez au fost și la meciul Genoa – Juventus și au fost încântați de prestația lui Drăgușin.

„Nu am văzut jucător mai cuminte în viața mea. Și nu spun asta pentru că este jucătorul meu, dar se poate observa cu ușurință ce fel de om este Radu. Se antrenează foarte bine, o face și suplimentar, are grijă la ce mănâncă, la odihnă, la absolut tot.

Să ai 21 de ani, să fii titular în Serie A, să joci fără greșeală contra lui Juventus, meci în care i-a avut adversari pe Vlahovic, pe Chiesa, să nu ai niciun cartonaș galben în actualul sezon mi se pare foarte tare.

De aceea spun că pentru Drăgușin va urma un pas important. Și mai e ceva, nu este disperat să se transfere. El vrea doar să joace bine. O poate face și după EURO 2024, dar eu cred, totuși, că va pleca în iarnă”, a mai spus Manea.

Impresarul jucătorului a precizat că în afara sumei de transfer, clubul care parafează actele trebuie să fie de acord și cu un salariu de trei milioane de euro pe an.

Newcastle, Chelsea, West Ham, AS Roma și AC Milan sunt celelalte formații care și-au manifestat dorința de a-l cumpăra pe Drăgușin.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622