Cum a ratat, de fapt, Simion Apreutese să devină patron la Dinamo: „Chiar atunci s-a întâmplat”

George Drafta 10.05.2023, 18:31
Cum a ratat, de fapt, Simion Apreutese să devină patron la Dinamo: „Chiar atunci s-a întâmplat”

Omul de afaceri interesat să cumpere FCSB a fost la un pas să devină acţionar în Ştefan cel Mare, în locul celor de la Red& White.

Simion Apreutese a vrut să se implice în viaţa clubului alb-roşu încă din luna august a anului trecut, dar negocierile nu s-au finalizat cu o înţelegere între părţi. Adminsitratorul judiciar al „câinilor” Răzvan Zăvăleanu a explicat de ce milionarul nu a devenit acţionar majoritar la Dinamo.

„Eu personal pentru a identifica un investitor am discutat cu dânsul încă din august 2022, nu s-a repezit foarte tare a vrut să cunoască toate relaţiile contractuale ale clubului. Când a fost gata să participe la achiziţie, domnul Şerdean a vândut acţiunile Red & White, deşi era pregătit nu a mai ajuns să cumpere acţiunile.

Interesul dumnealui este foarte clar, m-a impresionat modul serios de aplecare asupra problemelor, nu îi era străin fenomenul. Nu cred că i-a picat bine ce s-a întamplat, sper că nu l-am pierdut, în orice situaţie poate fi nevoie de astfel de oameni de bussiness, sper să fie o opţiune deschisă în cadrul a ceea ce înseamnă Dinamo”, au fost explicaţiile lui Răzvan Zăvăleanu, la Digi Sport.

Aşteaptă decizia tribunalului

Pentru Dinamo ziua de 15 mai va fi una foarte importantă. Atunci tribunalul ar putea valida noul plan de reorganizare votat de Adunarea Creditorilor la începutul lunii trecute. Răzvan Zăvăleanu se teme în continuare pentru decizia instanţei în contextul în care anumite persoane pot formula contestaţii. Numele lui Dorin Şerdean este folosit din nou în acest context.

Dorin Şerdean a păstrat un procent de 0,1 % din acţiunile pe care le deţinea la Dinamo
Dorin Şerdean a păstrat un procent de 0,1 % din acţiunile pe care le deţinea la Dinamo

„Faptul că s-a obţinut licenţa este un lucru îmbucurător, banii au fost aduşi de acţionarul Red & White, nu vă răspund referitor la sume. În mare măsură s-au achitat datoriile existente, s-au făcut şi înţelegeri de amânare, s-au rezolvat pe moment problemele. Nu ştiu la ce să ne aşteptăm la termenul de la tribunal, să vedem dacă cineva se prezintă şi va avea ceva de obiectat.

Am avut neplăcuta surpriză să aflu că domnul Şerdean a cumpărat nişte creanţe ale unor mici creditori. Nu ştiu la ce îi foloseşte. Problema este că noi avem un plan de reorganizare, dar valoarea creanţelor care trebuie acoperite este foarte mare. Iar din activitatea zinică a clubului nu s-ar putea face plăţile prevăzute în actualul plan, sper ca judecătorul sindic să facă o confirmare a ceea ce a votat Adunarea Creditorilor”, a încheiat administratorul judiciar al lui Dinamo.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622