Mihai Stoica nu s-a putut abține. Managerul de la FCSB a transmis un mesaj după victoria obținută în deplasare în fața celor de la FC Voluntari, scor 2-1, meci care a contat pentru etapa a 28-a.
Mihai Stoica a mai făcut un astfel de gest și în cazul lui Florinel Coman, iar acum, i-a dedicat cele trei puncte obținute lui Alexandru Pantea, care s-a operat recent după o accidentare gravă.
„Buzilă, 3 puncte și pentru tine” este mesajul postat de președintele Consiliului de Administrație al FCSB pe o rețea de socializare după ce echipa a câștigat meciul de la Voluntari.
Pe lângă acest mesaj, Mihai Stoica a postat și o fotografie în care apare Florinel Coman, care ține pe piept un tricou cu numărul și numele coechipierului accidentat. De asemenea, în fotografie mai apare și Eduard Radaslavescu.
Alexandru Pantea, care joacă pe postul de fundaș dreapta la FCSB a fost operat recent într-o clinică din Roma, după o accidentare gravă suferită la unul dintre antrenamentele făcute înaintea meciului cu U Cluj.
După ce a ieșit din sala de operație, Alexandru Pantea a postat o fotografie cu el pe patul de spital, care a fost însoțită de mesajul: „Nu renunța niciodată”.
Diagnosticul medicilor a arătat o accidentare foarte gravă, ruptură a ligamentului încrucișat al genunchiului, care îl va ține departe de teren întregul sezon.
Pierderea pentru FCSB este grea, deoarece Alexandru Pantea era important și datorită faptului că era soluția pentru ca echipa sa să respecte regula U21.
Fundașul dreapta al FCSB, în vârstă de 20 de ani, a jucat în acest sezon 23 de meciuri în toate competițiile și are o cotă de piață în valoare de 900.000 de euro, conform datelor publicate de site-ului de specialitate Transfermarkt. El a jucat un meci și pentru naționala României.