CFR Cluj va încheia anul pe un nesperat loc 1, dacă va trece de Hermannstadt, în ultima partidă din 2022. Dan Petrescu și-a alcătuit deja „lista neagră”, iar primii patru jucători sunt cu bagajele la ușă.
După un start ratat de sezon, campioana și-a revenit pe parcurs. La timp ca „războiul rece” dintre Dan Petrescu și patronul Neluțu Varga să se stingă. Mai mult, victoriile mari cu Slavia Praga și calificarea din primăvara europeană l-au convins pe omul de afaceri că antrenorul merită încă cinci ani de contract. Între timp, Dan Petrescu a obținut libertatea de care avea nevoie. Iar primele mutări vor avea loc chiar din această iarnă.
Oficialii din Gruia au vorbit în mai multe rânduri despre nevoie schimbării liniilor în acestă pauză competițională. Conform Fanatik, Karlo Brucic, Ibrahima Mbaye, Vito Mistrati și Jose Gomes sunt pe „pe lista neagră”.
Toți patru au fost aduși în vara trecută, unii cu un CV impresionant, precum fostul jucător al italienilor de la Bologna, Ibrahima Mbaye. Alții în schimbul unor sume de bani, precum Vito Mistrati, care l-a convins pe Dan Petrescu în sezonul trecut de cupe europene.
Un caz aparte este al lui Jose Gomes. Adus ca înlocuitor pentru Debeljuh, acesta nu a impresionat și a jucat doar în două partide. Cum croatul este dorit în continuare de Dan Petrescu, în ciuda scandalului provocat la club, Ze Gomes va fi lăsat să plece.
„M-am întâlnit cu patronul acum o lună, cred. Dânsul mi-a propus prelungirea contractului, dar nu am discutat nimic. A fost o propunere. Eu am zis ok, când e ceva real și când într-adevăr se vede oferta sau contractul, veți afla. Eu am spus că sunt de acord, dacă el vrea acest lucru. Dar mai multe nu am ajuns, poate așteaptă să se termine aceste trei meciuri, sau vacanța. Nu știu. Eu mereu am fost de acord, dar au fost alte probleme.
Nu am de ce să plec de aici, mă simt excelent, am tot ce îmi trebuie. În continuare sper să fac rezultate, e clar că numai rezultatele mă vor menține. În momentul când e un proiect mai lung, ar trebui să fie și răbdare mai multă.
Toată lumea știe ce pot face eu dacă mi se dă o mână liberă”, a spus Petrescu înaintea partidei de la Botoşani.
CFR Cluj – Hermannstadt este programat marți, 20 decembrie, de la 20:00.
Stăm bine cu banii. Am alocat deja pentru iarnă bani de transferuri. Ne place Compagno, este un jucător interesant, dar cred că avem alte oportunităţi, şi mai interesante din afară.
Neluțu Varga