Simona Halep a preferat să celebreze Paştele în familie. Campioana noastră a postat câteva fotografii în care apar fratele ei, cumnata, adică soția lui Nicolae Halep, și nepoțica Tania.
Sportiva de la malul mării nu se aștepta să primească vizita acestora, ea aflându-se zilele acestea la Academia Mouratoglou, unde se pregătește intens alături de noul său antrenor.
Simona Halep este una dintre cele mai bune jucătoare din lume. Pe cât este de faimoasă, pe atât de este de modestă. Ea obișnuiește să petreacă marile sărbători în sânul familiei, însă anul acesta nu spera să îi aibă alături la masa de Paște pe cei dragi ei.
Românca se află în Franța, unde se recuperează după accidentarea suferită la coapsa stângă. Este pentru prima dată în carieră când soția lui Toni Iuruc alege să facă recuperarea la un centru din afara țării. Ea a ales să experimenteze noi metode de recuperare după ce s-a retras din turneul WTA 1000 de la Miami (SUA).
Simona Halep a început să se simtă ca acasă la Academia Patrick Mouratoglou. Jucătoarea profesionsită de tenis a avut marea surpriză să primească vizita fratelui ei, care a venit însoțit de soția sa, precum și de fiica pe care o are cu Luminița.
Dubla campioana de Grand Slam s-a bucurat enorm de vizita fratelui ei. Ea a postat câteva fotografii pe contul său oficial. În dreptul imaginilor apare și un mesaj. Fostul lider mondial le-a mulțumit rudelor sale că s-au deplasat la Academia Mouratoglou, pentru a petrece împreună sărbătorile pascale.
De Paște, Simonei îi place să mănânce cozonac, conform propriilor declarații.
În România mă simt cel mai bine și acest lucru mă ajută să trec mult mai repede peste orice dificultăți.
Paștele îl voi petrece în casă, vom mânca, dar trebuie să fim atenți la kilogramele în plus. Oamenii trebuie să aibă grijă să-și restricționeze întâlnirile, eu așa am făcut.
Nu voi găti, deja am comandat niște cozonaci. Nu vreau să le stric sărbătorile celor dragi.”, a scris sportiva de la malul mării, în urmă cu un an, pe contul ei de socializare.